În Valea Jiului, pasiunea pentru munte și respectul pentru istorie, sunt caracteristici pe care le au cei mai mulți dintre cei care hălăduiesc, în frumoase drumeții, pe crestele munților care înconjoară această regiune, în egală măsură deosebit de primitoare, dar și cu bogată istorie.
În acest condiții, era cât se poate de firesc pentru patrioții din grupul de drumeți montaniarzi care fac parte din activa Asociație Promontana Vulcan dar și alți iubitori ai muntelui asemeni acestora ca, și în acest an, potrivit unei inspirate și frumoase tradiții derulate deja de câțiva ani buni de Asociația Promontana, aceștia să petreacă Ziua Unirii Principatelor Române în inima Munților Carpați, deasupra Văii Jiului, la Pasul Vâlcan, un loc cu puternice reverberații istorice.
În timp, acest eveniment a devenit unul deosebit de apreciat de tot mai mulți oameni așa încât nu a fost nici o surpriză că, pe 24 Ianuarie 2025, la 167 de ani de la Unirea Principatelor Române, câteva sute de oameni, au răspuns invitației lansate de organizatori, și au asumat efortul de a urca pe jos până la cota 1630 m din Munții Vâlcanului, în stațiunea turistucă Pasul Vâlcan, în dorința lor de a marca ”Ziua Unirii” într-un mod inedit și demn de toată aprecierea. Aceștia au străbătut pe jos, cu stoicism și înflăcărare, cei circa 4-5 km de la stația de plecare a telegondolei de la Morișoara până sus, în munte.
Participanții au încins împreună o mare Horă a Unirii chiar pe platoul din spatele Cabanei „Pasul Vâlcan”, în imediata vecinătate a statuii ecvestre a lui Mihai Viteazu, un alt mare domn făuritor al unirii tuturor românilor, pe locurile în care s-au dat, în anul 1916, primele bătălii pentru recâștigarea Ardealului, în Marele Război al Întregirii.
În eforturile organizatorice ale acestui eveniment care se bucură de admirația unei țări întregi și care a deschis drumul spre alte evenimente similare, în care românii încing Hora Unirii pe crestele munților din întreaga țară, montaniarzilor de la Asociația Promontana Vulcan li s-au alăturat Primăria și Consiliul local al municipiului Vulcan, Jandarmeria Montană, Serviciul Salvamont, Subfiliala locală de Cruce Roșie, dar și operatorii de servicii turistice din zonă.
Bucuria participanților a fost cu atât mai mare cu cât, la final, pentru a reveni în zona urbană, cei mai mulți dintre aceștia și-au rezervat plăcerea unei coborâri cu sania, cu bobul sau cu schiurile pe cea mai lungă pârtie de săniuș din România, cea care șerpuiește printre pădurile Vâlcanului, din satul de vacanță de la Pasul Vâlcan până jos, la stația de îmbarcare a telegondolei.
Fără îndoială, gestul montaniarzilor din Valea Jiului este unul de toată isprava și, prin urmare, demn de toată lauda. Cinste lor, cinste patrioților!
