Cristian Merișanu: „Am auzit fiecare nemulțumire a vulcănenilor, înțeleg și voi căuta soluții pentru problemele cetățenilor”

Cristian Merișanu: „Am auzit fiecare nemulțumire a vulcănenilor, înțeleg și voi căuta soluții pentru problemele cetățenilor”

Câteva zeci de persoane, cetățeni ai municipiului Vulcan, au fost prezenți astăzi, la prima ședință a Consiliului local municipal din anul 2026, uzând de acest drept cetățenesc pentru a-și manifesta, din nou, nemulțumirile față de majorările semnificative ale impozitelor și taxelor locale din acest an.

Oamenii au cerut soluții din partea administrației publice locale față de această situație care afectează mare parte a populației. Printre soluțiile propuse chiar de cetățeni au fost și cele prin care se cere o restructurare a aparatului administrației publice locale, o chibzuită utilizare a fondurilor colectate la bugetul local sau chiar un referendum pentru coborârea rangului localității de la statut de municipiu la cel de oraș sau chiar de comună.

Punctele de vedere ale cetățenilor au fost ascultate de consilierii locali și de conducerea executivă a Primăriei, care a reconfirmat faptul că noile valori ale impozitelor și taxelor locale au fost impuse prin legislație națională de către Guvernul României.

Cu toate că a fost în repetate rânduri apostrofat de cetățenii prezenți la ședința Consiliului local, primarul municipiului Vulcan, Cristian Merișanu se declară întrutotul de acord cu cetățenii din comunitatea pe care o conduce. „Am văzut supărarea din sală, am auzit fiecare nemulțumire și  înțeleg supărările oamenilor. Creșterea taxelor și impozitelor nu este ușor de acceptat. Apasă pe fiecare familie. Apasă și pe mine. Nu este însă o decizie luată la nivel local și nu este o situație care să-mi convină. Majorările sunt stabilite prin legislație națională, iar administrația locală are obligația legală de a le aplica. Nu putem ignora legea, chiar dacă ne-am dori altceva. Nu vă cer să fiți mulțumiți. Vă cer doar să știți că nu sunteți singuri și că administrația locală va rămâne deschisă dialogului, chiar și atunci când discuțiile sunt grele. Suntem aceeași comunitate. Trecem prin asta împreună. Pentru mine comunitatea este pe primul loc!” explică primarul Cristian Merișanu.

Acesta promite însă că tot ce ține de administrația locală, în ceea ce privește utilizarea chibzuită și eficientă a banilor colectați din taxele și impozoitele cetățenilor, se va face cu responsabilitate maximă. Primarul Cristian Merișanu dă asigurări că fiecare leu colectat trebuie să se întoarcă în lucruri concrete – investiții, servicii mai bune, condiții mai bune pentru toți și spune că va acționa, ca primar, în această direcție.