L-am întâmpinat sau doar L-am privit?

Întâmpinarea Domnului nu este, pentru mine, doar o sărbătoare din calendar. Este o întrebare. Una incomodă. Pentru că Îl pot întâmpina pe Hristos cu lumânări aprinse în mâini, dar cu inima neatentă, grăbită, obosită de propriile gânduri.

Astăzi, privind la dreptul Simeon, simt că el nu a așteptat un eveniment, ci o Persoană. Nu un moment festiv, ci împlinirea unei făgăduințe. Toată viața lui a fost o așteptare tăcută. Și totuși, când L-a ținut pe Prunc în brațe, a știut. Nu a cerut dovezi. Nu a pus întrebări. A recunoscut Lumina.

Mă întreb dacă eu aștept la fel. De multe ori Îl rog pe Dumnezeu să vină, dar nu sunt pregătit să-L primesc. Îi cer pace, dar nu renunț la neliniștile mele. Îi cer lumină, dar păstrez colțuri întunecate în care nu vreau să intre.

Dreptul Simeon putea pleca liniștit din lume pentru că Îl întâlnise pe Hristos.

Eu, în schimb…?.

Pruncul nu a intrat triumfal în templu. A fost adus în brațe. Mic. Tăcut.

Așa vine și astăzi Hristos în viața mea: discret, fragil, cerând un loc.

Întâmpinarea Domnului este momentul în care sunt chemat să mă opresc. Să-L las să vină așa cum vrea El, nu cum Îl aștept eu. Și poate abia atunci voi putea spune, asemenea lui dreptului Simeon, că am văzut mântuirea.

„Acum slobozeşte pe robul Tău, după cuvântul Tău, în pace, că ochii mei văzură mântuirea Ta.”

(Luca 2, 29–30)