Uneori mă opresc și mă întreb, în liniște: pentru ce alerg, de fapt?

Zilele trec repede. Prea repede. Și rămân în urmă lucruri făcute, dar nu neapărat trăite. Mă ocup de tot ce „trebuie”, dar uit, fără să vreau, de ceea ce simt.

Și atunci apare un gol greu de explicat. Nu pentru că îmi lipsește ceva anume, ci pentru că am lăsat deoparte exact lucrurile care dau sens.

Lucrurile care contează nu sunt spectaculoase. Nu impresionează pe nimeni. Dar se simt.
În liniștea aceea care te cuprinde fără motiv.
Într-o clipă în care ești cu adevărat prezent(ă).
În apropierea sinceră dintre tine și cineva drag.

Am înțeles, poate prea târziu sau poate exact la timp, că nu voi ține minte zilele încărcate. Dar voi ține minte cum m-am simțit. Voi ține minte dacă am fost acolo cu adevărat sau doar în trecere.

Poate că am crezut prea mult timp că lucrurile importante sunt cele mari, cele vizibile. Dar nu. Sunt cele fragile. Cele care pot fi ușor pierdute dacă nu ești atent(ă).

Și adevărul e că dor mai mult lucrurile netrăite decât cele pierdute.

De aceea, vreau să învăț să aleg altfel.
Să nu mai las pe mâine un moment care contează azi.
Să nu mai ignor ceea ce simt doar pentru că nu e „momentul potrivit”.

Pentru că, în final, viața nu se măsoară în cât am făcut…
ci în cât am simțit.

Așa că aleg, chiar de azi, să nu mai alerg.
Să fiu aici.
Cu mine. Cu ceea ce simt. Cu oamenii care contează.