Mă întorc în timp și îl văd pe Vasile Lupu, domn al Moldovei, „om cu hire înaltă și împărătească”. Îl privesc nu doar ca pe un conducător, ci ca pe un ctitor care a schimbat fața lumii în care trăia. În mâinile lui, banii și puterea devin ziduri, școli, tiparniță, biserici. Îi văd gestul de a aduce moaștele Sfintei Parascheva la Iași, de a organiza sinodul ortodox, de a ridica peste 30 de lăcașuri de cult și de a încuraja tipărirea cărților în limba română – totul pentru credință, cultură și oameni.

În anul 1641, ajungând Patriarhia de Constantinopol datoare la Poarta otomană cu sume mari de bani, ce reprezentau birul anual impus asupra Bisericii, Patriarhul Partenie a dăruit moaștele Cuvioasei Parascheva, drept recunoștință, domnului Moldovei Vasile Lupu, care a achitat turcilor toate datoriile Patriarhiilor de Constantinopol și Ierusalim pe mai mulți ani.

Iată cum consemnează acest moment inscripția de pe marmura baldachinului Cuvioasei Parascheva din biserica Mănăstirii „Sfinții Trei Ierarhi” din Iași:

„Binecinstitorul și de Hristos iubitorul Io Vasile Voievod, cu mila lui Dumnezeu Domnitor a toată Moldova, fiind râvnitor și apărător al sfintei evsevii răsăritene, după dumnezeiasca îngrijire, a strămutat din Constantinopol cu multă osârdie și prea multă dorință aceste cinstite moaște ale Cuvioasei Maicii noastre Parascheva cea din Târnovo. Aceasta strămutare s-a făcut a treia. Iară prea sfințitul și fericitul a toata lumea Patriarh D. Partenie, cu bunăvoința și sfatul Bisericii, a trimis aceste sfinte moaște, ca pe o vistierie dumnezeiască, cu prea fericiții trei mitropoliți D. Ioanichie, D. Partenie al Adrianopolei si D. Teofan al Paleon – Patron, în zilele prea sfântului chir Varlaam, Mitropolitul Sucevei și a toată Moldova. Iară binecinstitorul și de Hristos iubitorul și cu mila lui Dumnezeu Stăpân al nostru, și Domnitor a toată Moldova, Io Vasile Voievod, de acasă ieșind cu evlavie și din tot sufletul primind aceasta neprețuită vistierie, potrivit le-au pus si le-au păstrat în cea nouă zidită biserică a Sfinților Trei Ierarhi, spre cinstea și mărirea lui Dumnezeu Celui lăudat în Treime și spre veșnica solire a Prea Cuvioasei Maicii noastre Parascheva, pentru lăsarea păcatelor sale și a tot strălucit neamului său. În anul de la Adam 7149 (1641), iară al domniei lui al 8-lea, in 13 iunie”. 

Și mă privesc pe mine. Cât de des mă mulțumesc cu prezentul, cu ceea ce e vizibil și rapid. Cât de rar gândesc pentru generații, pentru ce va rămâne după mine. Vasile Lupu nu construiește pentru faimă, nu face lucruri pentru sine, ci pentru alții. Adevărata sa putere nu stă în titlu, ci în gesturile concrete care țin și peste veacuri: biserici, școli, cultură, tipar.

Învăț de la el că fiecare decizie, oricât de mică, poate deveni temelie pentru ceva mai mare decât mine. Că responsabilitatea înseamnă să las în urmă nu doar ziduri, ci cunoaștere și credință.

Azi aleg să gândesc mai departe decât propria mea vreme. Să investesc în oameni și în idei care durează, nu doar să trăiesc.

Și întrebarea rămâne, ca un ecou din trecut:

Și întrebarea răsună în inima mea:  Ce lași în urmă – pentru tine sau pentru lume?