Universitatea din Petroșani marchează un moment de importanță majoră odară cu lansarea parteneriatului strategic cu DIBALCRIS APPRAISAL SERVICES, dedicat inovării în tehnologiile geospațiale.
Parteneriatul a fost consfințit miercuri, 15 aprilie 2026 în cadrul unei întâlniri care a avut loc la centrul de conferințe al Universității din Petroșani, în cadrul unei întâlniri oficiale care a conturat o viziune clară asupra viitorului academic și profesional al studenților de la aceastră instituție academică, în special de la Facultatea de Mine.
Alături de reprezentanții companiei Dibalcris, reprezentată aici la cel mai înalt nivel, prin prezența administratorului/director general Cristian Florin Bala, care a prezentat direcțiile acestei colaborări, au mai luat cuvântul prof.univ.dr.ing. Maria Lazăr – prodecan al Universității din Petroșani și conf.univ.dr.ing. Csaba Lorinț – decanul Facultății de Mine.
Discursurile au subliniat angajamentul ferm al instituției academice de a conecta educația academică cu standardele și cerințele reale ale industriei de profil.
„Pilonul central al acestui parteneriat îl reprezintă crearea Laboratorului Aplicat de Cartografie Digitală. Prin intermediul acestuia, studenții vor fi implicați în fluxuri de lucru pe proiecte reale, utilizând tehnologii de ultimă generație: drone profesionale, scanări LiDAR și software GIS avansat. Această expunere practică va asigura o tranziție eficientă către piața muncii, dublată de stagii de practică, internship-uri și oportunități directe de angajare. Construim astăzi un ecosistem solid, în care educația și mediul privat colaborează strâns pentru a forma viitoarea generație de specialiști în cartografie și management teritorial”, a spus prof.univ.dr.ing. Maria Lazăr – Prorector al Universității din Petroșani.
Administratorul firmei Dibalcris, Cristian Florin Bala, a evidențiat la rândul său faptul că cea mai grea ramură a activităților de topografie o reprezintă topografia minieră. „Sub pământ există o cu totul altă tehnologie pe care trebuie să o folosești comparariv cu tehnologiile clasice aplicabile la suprafață, unde te poți folosi de tehnologii moderne, de sateliți. Deschidem astăzi cu Universitatea din Petroșani o punte de colaborare prin care ne propunem să creăm specialiști adaptați la aceste realități încă din perioada universitară. Astăzi, sistemele GIS (Informație Geografică Spațială) reprezintă o tehnologie larg utilizată pe care o folosim cu toții, de la aplicațiile meteo și până la dezvoltarea continuă a dronelor în diverse activități. Trebuie să fim pregătiți pentru această evoluție tehnologică permanentă și rapidă, iar parteneriatul nostru cu Universitatea din Petroșani exact asta își propune să facă”, a declarat omul de afaceri Cristian Florin Bala.
Acest parteneriat va funcționa în cadrul specializării de Topografie minieră de la Facultatea de Mine a Universității din Petroșani, iar decanul facultății, conf.univ.dr.ing. Csaba Lorinț consideră că reprezintă un pas care va aduce plusvaloarea pentru toate părțile implicate: studenți, Facultate, Universitate și compania parteneră, deopotrivă. „Ne propunem împreună un parteneriat care se construiește din experiența celor două entități: cea academică și cea de prestări în domeniul cadastrului, geodeziei și topografiei aplicate. Adresăm un mesaj studenților noștri, care au acum posibilitatea de a se implica activ prin programe de practică, intership sau angajare directă în cadrul acestei firme”, a declarat conf.univ.dr.ing. Csaba Lorinț, decanul Facultății de Mine.
