Primăria municipiului Vulcan investește aproape 20 de milioane de lei pentru modernizarea și dotarea grădinițelor nr. 1 și nr. 6 din localitate, în cadrul unui program cu finanțare europeană care vizează crearea unui mediu educațional modern, sigur și atractiv pentru preșcolari. Lucrările au în vedere reabilitarea termică a clădirii celor două grădinițe, dar și tot ceea ce înseamnă reabilitarea, amenajarea și dotarea spațiilor de învățare și joacă destinate preșcolarilor. Odată cu aceste investiții, practic întreaga infrastructură educațională din municipiul Vulcan, de la grădiniță și până la liceu, devine una la standarde europene în acest domeniu.
Cu toate că grădinițele din municipiu au mai fost beneficiare ale unor proiecte de investiții, mai mici sau mai mari, primarul municipiului Vulcan, Cristian Merișanu vrea ca primii pași în Educație ai copiilor din localitate să pornească în grădinițe modernizate la cele mai înalte standarde europene.
„Acesta este încă un pas important dar și o bucurie pentru noi, ca și administrație publică a municipiului Vulcan. Faptul că am obținut noi finanțări pentru grădinițele din Vulcan, după ce în anii trecuți am reușit să construim de la zero o nouă grădiniță, aferentă Școlii nr. 5, una la standarde moderne, europene, consider că este un lucru foarte bun pentru copiii noștri. Ne-am dorit ca și celelalte două grădinițe din oraș să aibă astfel de standarde, ne-am zbătut și am obținut fonduri pentru investiții în această direcție. Odată cu finalizarea lucrărilor, într-un an, un aș și câteva luni, vom putea spune că, practic, toate unitățile de învățământ preuniversitar din municipiul Vulcan au fost modernizate și dotate la standarde educaționale europene”, a declarat primarul Cristian Merișanu.
La Grădinița nr. 1, aferentă Școlii gimnaziale nr. 4, valoarea investițiilor este de 9.164.004,47 lei, din care 8.653.952,70 lei reprezintă valoarea nerambursabilă atrasă de la Uniunea Europeană. Cu acești bani, vor fi realizate aici următoarele lucrări:

- Îmbunătățirea infrastructurii și siguranței clădirii;
- Reabilitarea clădirii pentru conformarea la normele de siguranță;
- Creșterea eficienței energetice prin izolarea termică a fațadelor și modernizarea instalațiilor;
- Implementarea unui sistem de siguranță la incendiu și a unor măsuri de protecție sanitară;
- Crearea unui mediu educațional incluziv și accesibil;
- Adaptarea infrastructurii pentru copiii cu dizabilități (rampe, grupuri sanitare speciale, echipamente asistive);
- Amenajarea spațiilor de învățare și joacă pentru a susține integrarea tuturor copiilor, indiferent de nevoi;
- Modernizarea și extinderea dotărilor;
- Amenajarea unui spațiu de joacă sigur și adecvat dezvoltării armonioase a copiilor;
- Creșterea confortului termic și a eficienței energetice;
- Modernizarea sistemelor de încălzire, ventilație și climatizare;
- Înlocuirea corpurilor de iluminat cu soluții eficiente energetic;
Lucrări similare sunt prevăzute și în cadrul proiectului de reabilitate și modernizare a Grădiniței nr. 6 de pe strada Traian, unde valoarea investiției este de 8.378.558,74 lei, din care 7.839.156,91 lei, reprezintă valoarea nerambursabilă accesată prin Programul Regional Vest 2021-2027.
Termenul de execuție al lucrărilor la cele două obiective din infrastructura învățământului vulcănean este de 18 luni.
Primarul Cristian Merișanu precizează că prin aceste proiecte se urmărește nu doar eficientizarea consumurilor energetice, ci și îmbunătățirea substanțială a condițiilor în care se desfășoară procesul educațional din cele două grădinițe și încurajează părinții să aleagă cu încredere aceste instituții pentru primii pași ai copiilor lor în Educație, la Vulcan.
