Prima ediție a competiției sportive „Cupa Cetății” organizată la la Baza Real Sport din Deva, de către FC Cetate Deva, a reunit pe terenul de fotbal sute de copii din cadrul a 20 de cluburi sportive U7 și U8 din întreaga țară, într-un spectacol-pledoarie pentru cel mai popular sport: fotbalul.
Evenimentul, organizat sub bagheta fostului fotbalist petroșenean Nicu Krautil (care a jucat la Jiul Petroșani și Minerul Lupeni), stabilit acum la Deva, coordonator al echipelor de „pitici” de la FC Cetate Deva, s-a bucurat de un interes major din partea comunității fotbalistice din județul Hunedoara.
Prezent la eveniment, președintele AJF Hunedoara, Cristi Petrean (vicepreședinte al Federației Române de Fotbal), a transmis un mesaj de apreciere pentru participanți și de încredere pentru sportivi, îndemnând părinții să își susțină copiii indiferent de rezultate și să fie B.R.A.V.O., în spiritul proiectului inițiat sub acest acronim de Federația Română de Fotbal.
Evenimentul s-a bucurat și de prezența unor nume importante ale fotbalului hunedorean, Romulus Gabor și Ioan Petcu, adevărate modele pentru cei mici în sportul cu balonul rotund.
Evenimentul a fost gândit ca o adevărată sărbătoare a fotbalului juvenil, punându-se accent nu pe rezultate, ci pe bucuria jocului și educația sportivă, elementele de bază ale formării viitorilor sportivi de top ai fotbalului românesc. Atmosfera a fost una entuziastă, cu tribune pline de părinți și susținători ai micilor fotbaliști, iar organziuarea a fost apreciată drept impecabilă de către participanți.
Organziatorul evenimentului, Nicu Krautil este convins că prima ediție a „Cupei Cetății” la fotbal juvenil U7 / U8 de la Deva a constituit o demonstrație a faptului că fotbalul juvenil are un potențial uriaș în România și mai ales în județul Hunedoara, constituind un bun prilej de promovare a sportului cu balonul rotund și o bază de selecție și formare a viitoarelor generații de sportivi care să aducă României gloria sportivă în sportul rege.
Tuturorl, felicitări și succes!
