Din trudă, din opincă, din lutul de pe glie,
S-a ridicat palat de aur cu mândrie.
Iar cel ce-și uită neamul, opinca de la sat,
Are sufletul sărac, deși pare împărat.
Mulți oameni își afișează astăzi, pe internet, bogăția, luxul și viața perfectă, încercând să impresioneze prin mașini scumpe, case mari, vacanțe și cadouri extravagante. În spatele acestei imagini se ascund însă multă vanitate și dorința de a părea superiori.
Mă întreb câți dintre cei care postează pe rețelele de socializare această bunăstare au conștientizat măcar o dată că, în urmă cu mai puțin de trei generații, pentru unii, sau chiar o singură generație, pentru alții, cei din care se trag genetic erau purtători de opinci și ițari, dormeau în case mici, din nuiele lipite cu chirpici, trudind de dimineață până seara la câmp, în grădină, la pădure sau îngrijind animalele. Ei nu căutau să epateze, ci trăiau cu modestie și respect pentru muncă.
Purtătorul de opinci a fost creatorul lumii de azi, iar purtătorul de pantofi este consumatorul și devoratorul ei, uitând sau încercând să ascundă, în mod mincinos, că la origine este tot un purtător de opinci. Și, oricât ar încerca să ascundă acest lucru sub parfumul scump cu care se dau, dacă stai lângă ei, încă mai adie o urmă de miros de grajd. Doar că nu-și dau seama…
Oare cum s-ar comporta dacă, prin nu știu ce minune, unul dintre strămoși ar poposi într-o zi la ușa lor, îmbrăcat în straie țărănești, purtând pe umeri o traistă, în mână un toiag și în picioare nelipsitele opinci din piele de porc, legate cu nojițe lungi până la genunchi?
Mă gândesc dacă l-ar posta și l-ar prezenta prietenilor, așa cum fac cu mașinile și casele lor. Sau, mai curând, l-ar ascunde de ochii lumii, considerând că nu este nimic de văzut și de lăudat la un astfel de personaj simplu, cu straie sărăcăcioase și, pe deasupra, mirosind a grajd și animale.
Trecerea de la viața simplă de altădată la confortul și bogăția de astăzi a adus și pierderea unor valori precum modestia, bunul-simț și respectul pentru origini. Cei care au construit, prin muncă, lumea de astăzi au fost oamenii simpli, iar urmașii lor uită adesea de unde au plecat și încearcă să ascundă acest lucru în spatele luxului și al aparențelor.
Petre LUNGOCI
