Asociația CAR-CFR Petroșani este nu doar una dintre cele mai mari instituții financiare de întrajutorare din România, ci și o instituție etalon în ceea ce privește promovarea și susținerea culturii și artei, în toate formele de exprimare a acestora. Acesta este și motivul firesc pentru care și în acest an, CAR-CFR Petroșani, cunoscută în comunitate drept „Casa Familiei Reunite” a decis să se alăture proiectului cultural național „Noaptea Muzeelor”.
Evenimentul organizat la sediul Casa Familiei Reunite de la Petroșani în seara zilei de sâmbătă, 23 mai 2026, sub generciul „Cultura și banii” s-a bucurat de un adevărat succes, reunind un număr impresionant de vizitatori care au ales să petreacă o noapte dedicată culturii, artei și patrimoniului în ambianța primitoare de la CAR CFR Petroșani. Aici birourile economiștilor s-au transformat, pentru câteva ore, în standuri muzeale pe cât de inedite, pe atât de valoroase. Acestea au fost realizate împreună cu pasionați colecționari din regiunea Văii Jiului care, printre altele, au și statutul de membri ai CAR-CFR Petroșani.
Astfel, vizitatorii au putut vedea colecțiile de ceasuri ale lui Nicolae Gherghin și Haralambie Vochițoiu (inclusiv primele exemplare din noua colecție de ceasuri OREX, marca romînească relansată anul acesta de Haralambie Vochițoiu și Iulian Offenberg), colecția și atelierul de metaloplastie al lui Viorel Stroe, colecția de scoici a lui Dumitru Pușcașu sau impresionanta colecție de mașinuțe Hot Wheels a lui Emil Țiboc. Aceste colecții au completat exponatele din expozițiile tematice permanente ale mini-muzeului de la sediul din Petroșani al CAR-CFR, macheta feroviară „Mersul Trenurilor”, colecția de monede și bancnote „Istoria banilor din România” și colecția de obiecte specifice din activitățile economice ale casei de ajutor reciproc.
Punctul de atracție al ediției din acest an a evenimentului „Noaptea Muzeelor” a fost expoziția „Sacrum”, care a adus în fața publicului nu doar frumusețea patrimoniului religios, ci și emoția, liniștea și valoarea spirituală a unor obiecte cu o încărcătură istorică și simbolică deosebită. Expoziția „Sacrum” cu veșminte, cărți și obiecte bisericești a fost realizată cu sprijinul Parohiilor romano-catolice din Valea Jiului, cu implicarea deosebită a preoților romano-catolici Pr. Bajkó Norbert, Pr. Voiculescu Cristian, Pr. Ruști Alexandru și Pr. Șcheianu Ciprian.
Un moment deosebit pentru vizitatori și gazde, deopotrivă, l-a constituit expoziția imersivă „În mintea marelui Brâncuși”, una dintre cele mai apreciate și emoționante experiențe ale serii. Prin creativitate, sensibilitate artistică și pasiune pentru cultură, aceasta a reușit să transforme universul lui Brâncuși într-o experiență memorabilă pentru toți vizitatorii. Momentul a fost pus în scenă de tânărul și talentatul regizor Valentin Neacșu, împreună cu membri ai Clubului de Teatru SiMT, elevi ai Școlii Gimnaziale „I.G. Duca” Petroșani, cu sprinjinul Teatrului Dramatic „I.D. Sîrbu” din Petroșani. Acestora li s-au alăturat copii de la Clubul IMPACT – „Români cu Normă Întreagă”, elevi ai Școlii Gimnaziale „I.G. Duca” Petroșani, coordonați de prof. Cornelia Manițiu și Diana Tămași.
De asemenea, în proiectul artistic „În mintea lui Brâncuși” un rol aparte l-a avut pasionatul istoric Ioan-Dorel Șchiopu (șeful stației CFR Petroșanui) care a oferit, cu patos și logos, o veritabilă lecție de istorie, cultură și civilizație, prin prezentarea fascinantă a vieții și operei marelui sculptor român Constantin Brâncuși, de la a cărui naștere marcăm 150 de ani.
Un rol aparte l-au avut și tineri elevi de la Colegiul Național de Informatică „Carmen Sylva” Petroșani, care au reprezentat cu eleganță „garda de onoare” a CAR CFR, care a întâmpinat și ghidat oapeții în „Noaptea Muzeelor” din Casa Familiei Reunite de la Petroșani.
Cu mulțumirea încă unui eveniment reușit, purtând marca Asociației CAR-CFR Petroșani, ing. Dionisie Ardelean, președintele acesteia adresează mulțumiri tuturor celor care au venit să se bucure de expozițiile și momentele speciale din acest an, realizate în cadrul proiectului „Noaptea Muzeelor”, colecționarilor, artiștilor și întregii echipe care a lucrat, voluntar, la realizarea acestui proiect de succes, proiect coordonat anul acesta de Mihaela Zica – marketing manager al Asociației CAR-CFR Petroșani.
Tuturor, felicitări și mulțumiri, pentru o seară cu adevărat memorabilă!





