Probabil că forma cea mai strălucitoare a aurului este aceea care corespunde aniversării familiilor de aur, acele cupluri care au adunat într-o viață fericită, cinci decenii de conviețuire în familie.
Zece noi familii de aur al municipiului Lupeni au sărbătorit, în aceste zile, „nunta de aur” în comunitatea locală, bucurându-se nu doar de felicitări primite din partea copiilor, nepoților și familiei, ci și din partea administrației publice locale, tot așa cum au avut parte de admirația întregii comunități locale din municipiul Lupeni.
Laureații au fost onorați cu „Diplome de fidelitate”, buchete de flori, mici cadouri „de nuntă” și de cuvinte frumoase, primite chiar din partea primarului municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță care și-a dat întâlnire cu aceste familii emblematice din comunitatea locală în ambianța selectă de la Palatul Cultural „Minerul” din localitate.
Evenimentul a fost inclus în cadrul manifestărilor prilejuite de Ziua Eroilor, pentru că, așa cum este convins și primarul Lucian Resmeriță, o viață de familie de o jumătate de secol, ca soț și soție poate fi considerat, în vremurile de astăzi, fără teama de a greși, un veritabil act de eroism. „Eroi sunt și EI, cei care timp de 50 de ani s-au iubit, s-au respectat, au avut încredere unul în altul, au clădit împreună o familie frumoasă și au contribuit cu tot ce au putut la dezvoltarea comunității din Lupeni. De aceea am decis să-i sărbătorim într-o zi specială, dedicată Eroilor”, a spus primarul Lucian Resmeriță.
Acesta este convins că acești oameni buni și frumoși au demonstrat că „la bine și la greu” nu sunt doar simple cuvinte, ci un mod de viață și au dovedit că dragostea adevărată și respectul reciproc sunt atribute care înving barierele timpului. „Le-am arătat seniorilor vieții de familie respectul nostru, am premiat iubirea lor fără sfârșit, încrederea și loialitatea de care au dat dovadă vreme de 50 de ani petrecuți împreună, în familie. Le-am dorit să fie fericiți mulți ani de acum înainte, să aibă parte de sănătate și bucurii, asigurându-i de întreaga noastrăp admirație și apreciere”, a mai spus primarul Lucian Resmeriță.
Aniversarea „familiilor de aur” a devenit, de ani buni, o frumoasă tradiție și în municipiul Lupeni, o tradiție de care se bucură, în egală măsură premianții și cei care-i premiază, dar care stârnește și o firească admirație a întregii comunități locale.
