Premierul Ilie Bolojan, vizită la obiective de interes din județul Hunedoara

Premierul Ilie Bolojan, vizită la obiective de interes din județul Hunedoara

Prezent astăzi în județul Hunedoara, premierul interimar al României, Ilie Bolojan a vizitat mai multe obiective de investiții din orașele Hațeg și Simeria, a căror finanțare s-a făcut prin Programul Național de Restructurare și Reziliență (PNRR).

Șeful Executivului a verificat stadiul lucrărilor pentru realizarea a două loturi de locuințe pentru tineri, în orașul Hațeg, aflate în stadiul de realizare de 90%, respectiv 75%. Tot din fonduri PNRR s-au realizat și lucrările de renovare la Școala Ovid Densușianu din Hateg, lucrările fiind executate și aici în proporție de 90%. Cele trei proiecte au termen de realizare în cursul lunii iulie 2026.

În cadrul vizitei în județul Hunedoara, premierul Ilie Bolojan a participat și la inaugurarea noii creșe din Simeria, cu o capacitate de 70 de locuri, finanțată tot prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Prin această investiție, creșa din Simeria devine cea de-a 73-a unitate finalizată în cadrul Programului guvernamental de construire creșe „Sf. Ana” și a treia creșă inaugurată în județul Hunedoara, după cele din Deva și Sântămărie-Orlea.

„Această creșă realizată prin fonduri europene va contribui la dezvoltarea copiilor și le va oferi un mediu modern, sigur și prietenos, în care să învețe, să se joace și să socializeze. Investițiile în infrastructura educațională timpurie sunt esențiale pentru viitorul comunităților noastre și pentru sprijinirea familiilor. Dincolo de clădire și de investiție, cel mai important lucru este că această creșă va oferi copiilor un start mai bun și îi va sprijini pe părinți să își poată continua activitatea profesională în condiții mai bune. Într-o ședință de Guvern din luna mai au fost aprobate și posturile necesare funcționării creșei, astfel încât activitatea să poată începe în condiții bune, cu personal calificat, din toamnă. Investițiile în educația timpurie sunt investiții în viitorul comunităților noastre. Mulțumesc CNI, constructorilor și Primăriei Simeria pentru realizarea unei lucrări de calitate într-un termen scurt”, a afirmat premierul Ilie Bolojan.

La Deva, în cadrul întâlnirii cu primarii și aleșii locali liberali, liderul PNL Ilie Bolojan a reconfirmat direcția pe care PNL o susține: reforme reale, respect pentru banul public, investiții și un stat mai eficient. „România are nevoie de stabilitate, echilibru și de continuarea schimbărilor începute. În același timp, experiența ultimilor ani arată că reformele nu pot fi construite alături de parteneri politici care aleg blocajul, lipsa de predictibilitate și interesele de partid în locul interesului public. România are nevoie de responsabilitate și consecvență, nu de compromisuri care frânează dezvoltarea”, a mai spus Ilie Boloja, președintele PNL și Primul Ministru interimar Guvernului.