O dovadă în plus a faptului că afirmația „o fotografie vorbește cât o sută de cuvinte” nu este doar un simplu clișeu, ci pură realitate, o constituie prima ediție a salonului de fotografie de presă, organizat la Deva de Filiala județeană Hunedoara a Uniunii Ziariștilor Profeșioniști din România, în parteneriat cu Muzeul Civilizației Dacice și Romane.
De altfel, salonul fotografic intitulat „Instantanee de adevăr” a avut loc miercuri, 17 iunie 2026 chiar în eleganta sală a Șemineului din Palatul „Magna Curia” al MCDR Deva. Aici și-au dat întâlnire ziariștii profesioniști din media hunedoreană, pentru un eveniment menit să pună în valoare promotorii unuia dintre cele mai frumoase, dar și cele mai dificile genuri de presă: foto-jurnalismul.
La invitația președintelui UZPR Hunedoara, Sorin Blada (corespondentul teritorial al Agenției Naționale de Presă Agerpres), 14 fotoreporteri au intrat în competiția pentru „Cea mai bună fotografie de presă”. „Cele 48 de lucrări expuse au surprins, prin talent și profesionalism, momente autentice din viața comunităților, emoții, tradiții, performanțe sportive și realități sociale, demonstrând încă o dată rolul esențial pe care fotografia de presă îl are în documentarea și păstrarea istoriei”, apreciază Sorin Blada.
Acesta a evidențiat faptul că toate cele 48 de lucrări expuse, grupate pe cinci domenii distincte, reprezintă nu doar imagini bine realizate tehnic, ci mărturii autentice ale vieții, ale emoțiilor și ale realității cotidiene. Sorin Blada spune că în spatele fiecărei fotografii de presă se află munca discretă și adesea dificilă a fotoreporterului, iar pentru a surprinde momentul autentic, acesta trebuie să fie prezent la fața locului, să se deplaseze în teren, indiferent de condițiile meteo, de distanțe sau de dificultăți, fapt care crește valoarea acestei forme de exprimare jurnalistică.
Echipa de jurizare a primei ediții a concursului foto-jurnalistic „Instantanee de adevăr” a fost condusă de timișoreanul Constantin Duma, cunoscut în lumea fotojurnalismului românesc drept fotograful Revoluției. „Fotografia de presă face parte din categoria imaginilor care asumă responsabilitatea în momentul în care sunt livrate pentru a circula în spațiul public. Fotografia este asimilată cu autoritatea care dă credibilitate imaginii, pentru că realizatorul este o persoană responsabilă și conștientă că veridicitatea este mijlocul cu care își apără demnitatea și, poate, are și greutatea morală să poată circula public”, a spus Constantin Duma.
Cuvinte frumoase despre fotoreporterii hunedoreni și rezultatele muncii acestora au mai rostit, la vernisajul de la Deva Liliana Țolaș, directorul Muzeului Civilizației Dacice și Romane, Lorincz Szell, prefectul județului Hunedoara și Ioan Demeter, vicepreședintele Consiliului județean Hunedoara.
Marele Premiu al ediției I a concursului de fotojurnalism ”Instantanee de adevăr” i-a revenit artistului fotograf Jeno Major din Sibiu, pentru lucrarea „Arhaic”, o pledoarie despre simplitate și frumusețea autentică a unui colț de Rai din județul Hunedoara: Fundătura Ponorului.
Tot cadrul piesagistic de la Fundătura Ponorului, regiunea cunoscută în comunitatea fotografilor și pasionaților de turism din România drept „palma lui Dumnezeu” i-a adus și redactorului șef al Ziarului Exclusiv, artistul fotograf Sergiu Vințan locul I la categoria „Tradiții”, pentru lucrarea „Din alte vremuri”. Sergiu Vințan a fost distins, de asemenea, și cu un premiu al III-lea la categoria „Sport”, pentru lucrarea „Sport și tradiții”.
Valea Jiului s-a bucurat și de alte premii importante la acest salon de fotojurnalism, un premiu special fiindu-i atribuit reporterului de război Ilie Pintea (corespondentul teritorial al Radio România Actualități”), pentru o fotografie de presă realizată în teatrul de război din Ucraina. De asemenea, Diana Mitrache (de la cotidianul Cronica de Hunedoara) a fost distinsă cu un Premiu III la secțiunea „Tradiții”.
Lista completă a premianților ediției I a concursului de fotojurnalism „Instantanee de adevăr” organizat de UZPR Hunedoara este următoarea:
Marele Premiu – Jeno Major pentru lucrarea „Arhaic”
📷 Premiul special pentru fotoreportaj – Ilie Pintea pentru lucrarea „După furtună”
■ Premianții pe categorii:
📷 Peisaj
● Jeno Major – „Dirijorul și orchestra”
● Daniel Iancu – „Răsărit”
● Gabriel Ganja – „Fluffy Sunset”
📷 Politică
●Remus Suciu – „Strigăt”
●Laura Oană – „Ajută Satul – Speranța”
📷 Social-Industrial
●Vladimir Brilinsky – „Adagio”
● Laura Oană – „Mama cu pruncii”
● Dan Horațiu Popa – „Puricica”
📷 Sport
● Adrian Cârdei – „Clipa decisivă”
● Ovidiu Iancău – „The Wall”
● Sergiu Vințan – „Sport și tradiții”
📷 Tradiții
● Sergiu Vințan – „Din alte timpuri”
● Jeno Major – „Ciobanul Bucur”
● Diana Mitrache – „Crăciunul la români”
Lucrările sunt expuse pentru public la Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva, începând de astăzi până în 30 iunie 2026.
Felicitări tuturor premianților, participanților, organizatorilor și partenerilor acestui eveniment de excepție! Succes în proiectele viitoare!











