Corvinul Hunedoara prezintă lotul pentru Superligă într-un super-eveniment



Miercuri, 8 iulie 2026, de la ora 19:30, în fața Casei de cultură din Hunedoara, FC Corvinul Hunedoara 1921 invită suporterii la prezentarea oficială a lotului de jucători cu care echipa-fanion a fotbalului hunedorean va aborda noul sezon competițional, în SuperLiga națională a fotbalului românesc.

Se anunță un super-eveniment care deschide un sezon special pentru sportul-rege în județul Hunedoara, un sezon așteptat de zeci de ani, un sezon în care Hunedoara revine acolo unde suporterii au visat să-și revadă echipa favorită: pr prima scenă a fotbalului românesc.

Prezentarea festivă a lotului de jucători cu care antrenorul Florin Maxim va intra în SuperLiga România la fotbal va avea loc în jurul orei 20,15 după concertul trupei Pagul de Sus oferit de organizatori gratuit pentru participanții la acest eveniment.

Tot cu acest prilej, în holul Casei de cultură din Hunedoara se deschise expoziția „Istoria fotbalului hunedorean – Memorie, identitate și patrimoniu sportiv”. Expoziția, organizată de Asociația Suporterilor Corviniști prezintă o serie de tricouri, fotografii, documente, insigne, ghete de fotbal, trofee și alte obiecte cu valoare istorică care spun povestea Corvinului și a unei comunități unite de pasiunea pentru fotbal și de numele Corvinului.

Expoziția va putrea fi vizitată miercuri seara, după prezentarea oficială a lotului FC Corvinul 1921, precum și în zilele următoare, de Joi până Sâmbătă, între orele 12:00 – 20:00.

Corvinul Hunedoar debutează în noul sezon competițional al SuperLigii România la fotbal, în 18/19 iulie 2026 pe stadionul din Arad, în fața echipei FK Csikszereda.

Hai, Corvinul!