,

Un absolvent al Liceului Tehnologic „Dimitrie Leonida” din Petroșani a primit un laptop pentru succesul la Bacalaureat



Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida” din municipiul Petroșani se numără printre instituțiile de învățământ tehnologic din județul Hunedoara care a reușit să aibă, anul acesta, rezultate bune și la examenul de Bacalaureat. Din acest motiv, premiul acordat anual unui absolvent al acestui liceu de către reprezentanții Asociației „Information & Quality Education” din Petroșani l-a avut ca destinatar în acest an pe unul dintre absolvenții care au trecut cu brio acest examen.

Astfel, pntru că a obținut cea mai mare notă la examenul de bacalaureat dintre absolvenții promoției 2025-2026, Raul Huszerl a fost recompensat cu un laptop ASUS, oferit de ASOCIAȚIA INFORMATION & QUALITY EDUCATION din Petroșani, în semn de apreciere pentru munca, perseverența și performanța sa școlară.

„Îl felicităm pe Raul pentru că succesul său la Bacalaureat și mulțumim ASOCIAȚIEI INFORMATION & QUALITY EDUCATION pentru susținerea excelenței în educație și pentru încurajarea tinerilor care demonstrează că seriozitatea și dedicarea conduc la rezultate deosebite. Îi dorim lui Raul mult succes în continuare, inspirație și realizări pe măsura eforturilor sale! Suntem mândri de tine!”, a spus prof.dr. Mihaela Marița, directorul Liceului Tehnologic „Dimitrie Leonida” din Petroșani.

Premiul oferit de Asociația „Information & Quality Education” a fost instituit în memoria regretatei prof. Margareta Dima și este acordat anual unui elev al Liceului Tehnologic „Dimitrie Leonida” din Petroșani.