Parlamentarul hunedorean Natalia Elena Intotero, vicepreșeidntele Camerei Deputaților informează că deputații PSD au salvat în sesiunea extraordinară din 29 iulie 2026 nu mai puțin de cinci jaloane esențiale din PNRR, ceea ce va aduce în România aproape 4 miliarde de euro.
Tot cu acest prilej, în Camera Deputaților, au fost adoptate mai multe proiecte la care PSD a avut o contribuție semnificativă. Acestea au rolul de a îmbunătăți viața românilor și se referă la:
- Măsuri clare pentru temperarea prețului la carburant, inițiate de deputatul PSD Bogdan Ivan, fost ministru al Energiei. Astfel, se instituie o situație de criză pentru următoarele 3 luni, se plafonează din nou adaosurile comerciale la media anului trecut și, în premieră, se aplică o acciză „dinamică”, ajustată la fiecare două săptămâni în funcție de evoluțiile pieței; când cresc prețurile scade acciza și invers. În mod normal, acest pachet de măsuri ar trebui să reducă prețul carburanților cu până la 85 de bani/litru.
- Prelungirea aplicării TVA-ului redus la tranzacțiile imobiliare până la 30 septembrie, pentru locuințele cu o suprafață de până la 120 mp și o valoare de până la 600.000 de lei, în cazul celor care au încheiat un antecontract înainte de 1 august. Cetățenii nu sunt vinovați de blocajul de la ANCPI și nu este normal să plătească un TVA mai mare din cauza unor întârzieri sau neglijențe care nu le aparțin. Amendamentul inițiat de senatorul PSD Daniel Zamfir a rezolvat această problemă.
- Deblocarea posturilor din sănătate, ca urmare a amendamentului formulat de fostul ministru al Sănătății, Alexandru Rogobete, și asumat de PSD. Fiecare spital sau unitate sanitară va avea dreptul să angajeze personal în funcție de nevoi, atât timp cât se încadrează în limita bugetului aprobat. Astfel, nu vor exista cheltuieli suplimentare față de fondurile deja prevăzute și aprobate.
- Prelungirea cu un an a termenului în care cadrele didactice pot utiliza prima de merit, în valoare de 1.500 de lei net de persoană. Este un amendament inițiat de colegul meu deputat Mihai Ghigiu și semnat de către toți parlamentarii PSD din Comisia de Învățământ.
„În timp ce alții taie, blochează și împovărează românii, PSD vine cu soluții și repară nedreptățile lui Ilie Bolojan și a celor de lângă el”, spune deputatuil hunedorean Natalia Intotero.











