,

Fotograful Vasile Laurențiu Sorin și cele 365 de portrete ale unor petrileni de frunte expuse în vatra satului-muzeu de la Jieț



Numele celui care se auto-definește, atât de simplu și, în același timp, atât de complet drept „Fotograful de serviciu” – l-am numit aici pe pasionatul fotograf petrilean Vasile Laurențiu Sorin – este de ani buni cunoscut nu doar în comunitatea locală căreia îi aparține, ci și mult dincolo de hotarele acesteia, chiar și peste mări și țări, acolo unde imaginile sale ajung – via Facebook – să-i impresioneze pe toți cei care le vizionează.

În ultimii 14 ani de când Vasile Laurențiu Sorin a luat, la modul serios, aparatul de fotografiat în mâini, imediat după pensionarea de la Mina Lonea, în portofoliul său de imagini care surprind oameni, locuri, fapte, îndeosebi din viața petrilenilor dar nu numai, s-au adunat milioane și milioane de cadre.

Cu toate că Vasile Laurențiu Sorin nu se revendică a fi un artist fotograf prin definiție, multe din imaginile capturate de acestea au făcut înconjurul lumii și au adunat milioane de vizualizări și zeci de mii de aprecieri din partea oamenilor care le-au văzut. Dintre toate aceste, 365 de portrete ale unor oameni reprezentativi pentru comunitatea Petrilei și-au găsit loc pe simezele unei inedite expoziții vernisată la început de august la Muzeul Satului Tradițional de la Jieț (Petrila).

Aici și-au dat întâlnire, pentru a vedea aceste lucrări fotografice dar, mai ales, pentru a-l (re)întâlni și a-l felicita pe pasionatul fotograf petrilean, o seamă de oameni care, într-un fel sau altul, au un motiv de mulțumire față de acesta ori au privilegiul de a se regăsi între prietenii săi. În rândul acestora, la fel ca și pe simezele expoziției, s-au regăsit o seamă de personalități publice precum primarul orașului Petrila, Vasile Jurca, viceprimarul Marius Heljiu, consilierul județean Doinița Maria Bălănesc, fostul director al Minei Petrila, Benor Dorelian Voicescu, ori eminentul scriitor Dumitru Gălățan Jieț, dar și oameni poate mai puțin cunoscuți, dar demni de toată stima, care confirmă faptul că, prin activitatea fiecăruia, prin personalitatea fiecăruia, dau viață uneia dintre cele mai frumoase și unite comunități din Valea Jiului: comunitatea petrileană.

„Vasile Laurențiu Sorin este deja un personaj care și-a câștigat prin această activitate un renume, dar care a reușit să facă, la rândul său, cunoscută Petrila peste tot în țară și în lume, iar pentru acest lucru îi mulțumesc încă o dată, în numele meu și al administrației locale de la Petrila. Datorită fotografiilor sale, Petrila este astăzi mult mai vizibilă și mai cunoscută și, prin imaginile prezentate, mult mai apreciată atât de oamenii din comunitatea petrileană, cât și de cei care sunt plecați de mulți ani de aici sau de către cei care vin să ne viziteze. Îl felicit și constat că decizia de a-i conferi titlul de cetățean de onoare al orașului Petrila nu a fost doar una firească și inspirată, ci mai ales pe deplin meritată de Vasile Laurențiu Sorin”, a declarat Vasile Jurca, primarul orașului Petrila.

Întărind această convingere, distinsul dr.ing. Benor Voicescu a amintit, în discursul său, că „dacă nu ar fi existat fotograful Unirii Samoilă Mârza, istoria României ar fi fost mai săracă fără imaginile-document de la Marea Unire sau dacă nu ar fi fost primul fotoreporter de război din lume, clujeanul Carol Popp de Szathmari, lumea ar fi fost mai văduvită de imagini-document ale conflagrațiilor de la finalul secolului al XIX-lea, tot așa dacă nu ar fi existat fotograful de serviciu Vasile Laurențiu Sorin, Petrila ar fi fost mult mai puțin cunoscută și apreciată în prezent.”

Și pentru Doinița Maria Bălănesc, rolul fotografului Vasile Laurențiu Sorin în comunitatea locală este considerat a fi unul definitoriu. „Laurențiu este un adevărat ambasador al Ținutului Petrilenilor. Prin obiectivul aparatului său de fotografiat, el surprinde nu doar imagini, ci și sufletul acestor locuri: oamenii, tradițiile, portul, obiceiurile și emoțiile care definesc comunitatea noastră. Îl felicit pe Laurențiu pentru energia, pasiunea și dăruirea cu care promovează Ținutul Petrilenilor. Prin tot ceea ce face, reușește să pună pe harta promovării frumusețea acestor locuri, identitatea noastră și obiceiurile unice ale momârlanilor. Fiecare fotografie spune o poveste și păstrează vie memoria unor oameni și a unei lumi care merită cunoscute și prețuite. Într-o perioadă în care multe tradiții riscă să se piardă, munca lui devine cu atât mai valoroasă. Îți mulțumim, Laurențiu, pentru tot ceea ce faci pentru Petrila și pentru oamenii ei. Îți doresc ca obiectivul tău să surprindă în continuare cât mai multe momente frumoase, autentice și de neprețuit, iar proiectul „365 de Portrete din Ținutul Petrilenilor” să dăinuie peste ani, ca o mărturie a oamenilor și a vremurilor pe care le trăim”, a declarat Doinița Maria Bălănesc.

Multe cuvinte frumoase și binemeritate au fost rostite la acest vernisaj la adresa pasionatului fotograf Vasile Laurențiu Sorin. Cuvinte spuse din inimă de oficialități, de prieteni, de familie, iar elevii doamnei prof. Elena Herțeg de la Școala gimnazială „I.D. Sîrbu” din Petrila i-au transmis astfel de cuvinte de admirație în versuri special compuse pentru acesta. Tinerii și talentații momârlani Rebeca Negoi și Bogdan Mihăilă au completat programul artistic cu un minunat recital folcloric, iar fluierul lui Petru Băran ne-a reamintit tuturor cât de frumoasă a fost, este și rămâne viața jienilor de pe aceste frumoase meleaguri.

„Sunt deosebit de bucuros, de încântat, de onorat și de emoționat de atenția tuturor oamenilor care au venit astăzi la această expoziție. Cu 14 ani în urmă, când am pornit pe acest drum al fotografiei nu mi-am imaginat că voi ajunge aici. În tot acest timp am descoperit locuri frumoase din Ținutul Petrilenilor, am documentat fotografic evenimente frumoase care au avut loc în comunitatea noastră, dar mai ales am întâlnit oameni deosebiți, care nu au fost doar subiecți pentru fotografiile mele, ci care mi-au rămas în inimă și-mi sunt prieteni dragi. Mulțumesc, în același timp, soției mele și familiei mele, pentru că mi-au acordat încredere și susținere în această pasiune a mea și mă bucur că Ionuț, fiul meu, îmi calcă deja pe urme, în această frumoasă pasiune pentru fotografie. Tuturor, le mulțumesc pentru că au făcut posibil acest proiect care ne permitem să arătăm tuturor că Petrila nu este doar un simplu oraș, ci o întreagă lume, așa cum a descris-o Ion D. Sîrbu, așa cum încerc să o arăt și eu, tuturor, prin fotografiile mele”, a spus Vasile Laurențiu Sorin.

Expoziția de fotografii „365 de portrete din Ținutul Petrilenilor” poate fi vizitată în continuare, gratuit, la Muzeul Satului Tradițional de la Jieț, unde înnobilează fiecare din construcțiile ansamblului muzeal, dându-le viață prin chipurile celor 365 de personaje emblematice alese de Vasile Laurențiu Sorin pentru această primă expoziție dedicată locuitorilor Petrilei, pentru că ambiția pasionatului fotograf este aceea de a aduna laolaltă imaginile tuturor celor care conviețuiesc împreună în acest oraș al Văii Jiului. De asemenea, paginile de socializare ale celui care se autodefinește drept „Fotograful de serviciu” rămân o expoziție permanentă de fotografii din Ținutul Petrilenilor, la dispoziția celor peste 100.000 de urmăritori câți a adunat deja și în atenția celorlalți care-l vor descoperi și aprecia, neîndoielnic.

Felicitări, Vasile Laurențiu Sorin!

Fotografii de: Radu Tamasi, Sergiu Vințan și Vasile Laurențiu Sorin