Eroii din adâncuri omagiați la Vulcan, de Ziua Minerului



Și în acest an, vulcănenii sunt cei care au dat startul manifestărilor dedicate ”Zilei Minerului”. În avanpremiera zilei de 6 august, în care Valea Jiului rememorează momente de mare preț din istoria mineritului românesc, vulcănenii sunt cei care și-au propus să aducă prinosul lor de recunoștință pentru sacrificiile minerilor de la E.M. Vulcan și E.M. Paroșeni, dar și pentru eroismul tuturor minerilor Văii Jiului, de atâtea ori confirmat de-a lungul celor aproape două secole de minerit din această regiune.

Astfel, miercuri, 5 august 2025 a fost o zi a ceremoniilor de cinstire și omagiere a eroilor mineri căzuți în adâncuri, precum și a celor care au căzut victime ale luptei pentru o viață mai bună.

În cadrul unei manifestări sobre, la statuia minerului din centrul municipiului Vulcan a fost oficiată o slujbă de pomenire și au fost depuse coroane de flori de către reprezentanți ai Sindicatului ”Muntele”, ai conducerii EM Vulcan, ai Asociației Salvatorilor  Mineri de la Mina Vulcan, ai Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere din Valea Jiului și Filialei județene Hunedoara a Asociației Naționale ”Cultul Eroilor-Regina Maria”, ai Poliției Naționale, Poliției Locale și Jandarmeriei dar și din partea Primăriei și Consiliului local al municipiului Vulcan. Acestor instituții lu s-au alăturat lideri și reprezentanți ai celor mai importante formațiuni politice locale: PSD, PNL, AUR și Acțiunea Civică.

Pentru ceremonia dedicată Zilei Minerului la monumentul ridicat în centrul municipiului Vulcan, monument realizat de artistul plastic vulcănean prof. Teodosie Cuciuc, organizatorii au făcut apel la fonoteca de aur a comunității vulcănene, de unde a fost extrasă vocea regretatului primar Gheorghe Ile, care a recitat cu emoția specifică unui miner autentic, o poezie-odă dedicată minerilor.

Primarul municipiului Vulcan, Cristian Merișanu spune că și anul acesta, Ziua Minerului, are parte la Vulcan de două evenimente distincte. ”Unul este acest moment al ceremoniilor, în care-i comemorăm pe eroii mineri de la Vulcan, a căror activitate, deseori presărată cu jertfe de vieți omenești, a condus la dezvoltarea orașului și comunității noastre. În același timp, am convenit cu reprezentanții Sindicatului ”Muntele” că oamenii merită să-și aducă aminte și de momentele de sărbătoare pe care le prilejuia odinioară ”Ziua Minerului”. Este și motivul pentru care derulăm, în aceste zile o competiție de fotbal între mineri, pe sectoare, dar și o mică petrecere în care-i cinstim pe minerii de astăzi de la Mina Vulcan. Le mulțumesc tuturor celor care au participat la acest eveniment, care ne-au fost alături și care onorează astfel memoria eroilor mineri ai Vulcanului, onorându-i în egală măsură pe ortacii de astăzi”, a declarat Cristian Merișanu, primarul municipiului Vulcan.

Ceremonii dedicate Zilei Minerului vor avea loc joi, 6 august și în celelalte localități ale Văii Jiului.