Proiectul educațional „SUPER – „Școlari, Unici, Participativi, Eficienți, Realizați”, implementat de Liceul Tehnologic „Ovid Densușianu” din orașul Călan în cadrul Programului Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS) finanțat din PNRR se apropie de final. Un final care consemnează rezultate favorabile semnificative pentru cei aproximativ 300 de elevi din învățământul gimnazial din această localitate, dar și cu efecte benefice pentru triumviratul educațional elevi-profesori-părinți.
Despre toate acestea ne-a vorbit, la finalul celor trei ani de derulare a acestui proiect, cu mulțumirea lucrului bine făcut, prof. Alexandru Pârlițeanu, manager al proiectului SUPER.
„Atunci când am inițiat acest proiect, am avut în vedere nu doar un titlu de impact pentru elevii noștri, ci în primul rând dorința de a creiona un program pentru școlari unici, participativi, eficienți și realizați. Timp de trei ani școlari, cu un accent mai pronunțat pe anii 2024-2025, respectiv 2025-2026, am reușit să dezvoltăm o serie de activități școlare și extrașcolare, dar și o serie de investiții și programe de formare profesională pentru profesori și părinți, care și-au dovedit din plin eficacitatea. Componenta principală a proiectului a constituit-o derularea unor activități remediale în care toți elevii de ciclu gimnazial au fost incluși în sesiuni de pregătire la limba română și la matematică în vederea obțonerii unor mai bune rezultate la Evaluarea Națională. Lucrul acesta, spre bucuria noastră, s-a observat în sensul în care în ultimii doi ani școlari, procentul de promovabilitate a atins cote foarte bune, în medie de peste 90%”, spune prof. Alexandru Pârlițeanu.
În egală măsură, una dintre cele mai importante direcții de acțiune a constituit-o atragerea elevilor către școală și reducerea sau chiar eliminarea riscului de abandon școlar. Pentru acest deziderat s-a acționat pe mai multe direcții. Pe de o parte, elevilor incluși în proiect le-au fost oferite, la fiecare început de an școlar, ghiozdane complet echipate cu rechizite școlare, de cea mai bună calitate, iar profesorii școlii au fost instruiți să dezvolte o serie de programe remediale, care să-i ajute pe elevi să progreseze în parcurgerea programei educaționale, combinând orele destinate învățării cu elemente de distracție în ateliere de lucru și socializare sau chiar în excursii și tabere școlare. „Pentru elevii noștri au fost gândite o serie de activități extrașcolare, tabere gratuite, sesiuni non-formale de cunoaștere, de autocunoaștere, de relaționare. Credem că aceasta a fost o componentă care a avut un rol însemnat prin prisma faptului că nemaifiind în bănci cu profesorul la catedră, copiii au început să se simtă mult mai în largul lor. Am avut de asemenea în proiect componenta legată de acordarea de rechizite, ajutoare, premii. Astfel, în ultimii doi ani școlari, fiecare dintre elevii de gimnaziu a primit, cu titlu gratuit desigur, rechizite, pachete de culegeri pentru disciplinele limba română și matematică iar la finalul anului școlar recent încheiat, în luna iunie, toți elevii de gimnaziu au primit un ghiozdan complet echipat cu materiale de cea mai bună calitate, pentru a începe în septembrie anul școlar care urmează în cele mai bune condiții. Dacă ne gândim la motivul pentru care se derulează genul acesta de proiect, respectiv reducerea abandonului școlar, noi credem că fiecare dintre aceste activități își poate aduce contribuția la scăderea, dacă nu chiar la eliminarea acestei mari probleme pe care o constituie eșecul și derivat de acolo abandonul școlar”, a mai precizat managerul de proiect, prof. Alexandru Pârlițeanu.
Tot în cadrul acestui proiect, o componentă semnificativă vizată a fost componenta de digitalizare. la acest capitol, unitatea de învățămât a reușit să implementeze Catalogul electronic, să echipeze complet un laborator de informatică, să amenajeze o ludotecă destinată elevilor din cadrul claselor de învățământ special CES dar și un alt spațiu numit RAS Hub, în care elevii vor folosi la anumite ore de geografie, biologie sau istorie, drona pentru a putea vedea componentele spațiului înconjurător din imediată apropiere a școlii, precum și o serie de roboți pentru diverse activități la clasă. Prin achiziția unei imprimante speciale, elevii vor putea să inscripționeze materiale promoționale, tricouri etc. pentru derularea unor activități școlare și extrașcolare ș.a.m.d.
Dincolo de toate acestea, echipa de implementare a proiectului SUPER a acordat o atenție specială formării profesionale, activități care i-au avut ca destinatari atât pe profesori, cât și pe părinți și elevi. Pentru organziarea acestor sesiuni de formare, ateliere de lucru și schimburi de bune practici pe teme educaționale, Liceul Tehnologic „Ovid Densușianu” Călan a beneficiat de serviciile unuia dintre cei mai apreciați furnizori de servicii de formare și educație non-formală din regiune: Centrul de perfecționare în educație „Profi de 10”. Coordonatorul acestuia, Daniel Stepan spune că, în general, derularea programului PNRAS a constituit o formă de succes în abordarea problemei abandonului școlar, iar la Călan acest lucru s-a materializat în rezultate excelente, la care se adaugă, în plus, sudarea colectivului școlii și o mai bună relaționare socială cu părinții, cu elevii și cu societatea. „Am avut trei tipuri de activități: cu dascălii, cu elevii și cu părinții elevilor de la Liceul Tehnologic „Ovid Densușianu” din Călan. Primul contract a însemnat, practic, furnizare de servicii de formare profesională pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar, care s-au derulat în două sesiuni pe care le-am organizat la Brașov și la Vințu de Jos, respectiv la Ciugud. Am ales să mergem atât de departe, tocmai pentru a nu exista în rândul participanților tentația de a participa pasiv la cele câteva ore de cursuri și apoi să plece acasă. Dincolo de informațiile prezentate de formatorii noștri de excepție, ne-am dorit să sudăm echipa, să facem profesorii să se cunoască, să interacționeze, să socializeze, să se simtă bină, practică să fie nu doar colegi, ci o echipă de prieteni, o familie. Sunt foarte mulți furnizori care stau și dictează și cursanții sunt plictisiți să asculte și să caște, dar noi abordăm aceste activități altfel, iar rețeta nostră se pare că dă succes. Alte sesiuni de formare, dublate de activități nonformare, pentru părinți, elevi și profesori, am organizat la complexul Berryland din județul Hunedoara, unde am îmbinat activitățile de prevenire, atelierele de informare, consiliere, asistență și educație pentru părinți și elevi, cu activități recreative, socializare și joacă, deosebit de apreciate de participanți. Eu mi-aș dori ca acest tip de programe să continue, pentru că în acești 3 ani în care s-a derulat PNRAS am făcut pași esențiali și semnificativi în ceea ce privește recuperarea elevilor și atragerea lor către școală, dar mai este încă mult de lucru la acest capitol în țara noastră”, a declarat Daniel Stepan.
În opinia directorului Liceului Tehnologic „Ovid Densușianu” din Călan, prof. Florin Popescu, toate aceste activități și achiziții au avut ca scop creșterea nivelului actului educațional, asigurarea unui mediu școlar cât mai prietenos cu elevii, astfel încât aceștia să-și poată atinge potențialul maxim, crescând procentul de promovabilitate la Evaluarea Națională, dar mai ales asigurând reducerea riscurilor de eșec și abandon școlar pentru tinerii din comunitatea locală. „Consider că impactul proiectului s-a făcut vizibil în activitatea școlilor gimnaziale din orașul Călan și, mai mult decât atât, aș evidenția rezultatele pe care elevii participanți în grupul țintă al proiectului le-au obținut la examenul de evaluare națională. Acestea consemnează că după 2 ani de activități remediale, dar și de activități extracuriculare și extrașcolare, atât în cadrul formal cât și outdoor, rezultatele elevilor noștri au crescut cu aproximativ 10% față de anul școlar 2024, raportat la promovabilitatea examenului de Evaluare Națională, motiv pentru care consider că obiectivele proiectului au fost atinse. Este, fără îndoială, un merit al echipei care s-a format în jurul acestui proiect construit din cadrele didactice, elevi, dar mai ales prin contribuția părinților care s-au implicat și au participat la toate activitățile din proiect. Un proiect pe care, utilizînd acronimul care-l definește, îl pot rezuma acum, la final, într-un singur cuvânt: SUPER!”, a declarat prof. Florin Popescu, directorul Liceului Tehnologic „Ovid Densușianu” Călan.
Unitatea de învățământ din Călan a dezvoltat, în ultimii ani mai multe proiecte de investiții și programe educaționale implementate cu fonduri europene menite să dezvolte infrastructura educațională și activitatea didactică, iar alte proiecte sunt încă în plin proces de derulare. Toate acestea sunt rodul unei excelente colaborări între factori decisivi: profesori, părinți, elevi, administrație locală, comunitate. O colaborare menite să confirme că acolo unde există interes, rezultatele nu întârzie să apară!
Proiectul SUPER – „Școlari, Unici, Participativi, Eficienți, Realizați” – se derulează, potrivit Contractului de finanțare nr. 1970/4/23.05.2024, Cod înregistrare: F-PNRAS-2-2023-0132, începând cu data de 1 iunie 2024 și urmează să fie finalizat în cursul lunii august 2026.
![]()











