Trăim într-o societate în care avem tendința să adunăm mai mult decât avem nevoie. Cumpărăm pentru că vedem la alții, păstrăm lucruri vechi pentru că „poate vor fi bune cândva” și ajungem să depozităm până și cele mai neînsemnate obiecte, convinși că într-o zi ne vor fi utile. De cele mai multe ori, acea zi nu vine, iar lucrurile se adună în tăcere, ocupând tot mai mult din spațiul nostru.
Cu timpul, casa poate deveni mai degrabă un depozit decât un loc de liniște: mobilier, bibelouri, covoare, haine și obiecte păstrate din obișnuință sau din dorința de a arăta bunăstare. Dar fiecare lucru înseamnă bani, spațiu, timp și grijă. Ajungem uneori să muncim pentru obiecte pe care le folosim rar sau
deloc. Abundența nu înseamnă întotdeauna bogăție, iar o casă plină nu este neapărat o casă în care se trăiește mai bine.
Mai mult, timpul schimbă gusturile și nevoile. Ceea ce ni se pare astăzi valoros poate deveni inutil pentru generațiile următoare. Chiar și lucrurile pe care le păstrăm cu gândul că le vom lăsa copiilor s-ar putea să nu mai fie dorite sau folositoare peste ani. Multe dintre ele vor ajunge, în cele din urmă, abandonate sau aruncate.
Poate că adevărata bogăție nu stă în cât reușim să adunăm, ci în cât de bine știm să alegem. Să păstrăm ceea ce folosim, ceea ce iubim și ceea ce are cu adevărat un rost. Mai puține lucruri înseamnă mai mult spațiu pentru viață, mai puțină risipă și mai multă libertate. Nu ceea ce adunăm ne definește, ci ceea ce alegem să păstrăm.
Petre LUNGOCI
