Așa cum era de așteptat, a fost nu doar o vreme pe cinste ci și o atmosferă de excepție sâmbătă, 5 septembrie 2026 în Pasul Vâlcan, unde a avut loc ediția cu numărul 13 (una cu… NOROC BUN!) a evenimentului intitulat ”Castelul din Carpați”, prin care autoritățile publice locale și iubitorii de munte din municipiul Vulcan își propun să promoveze zona turistică de la Pasul Vîlcan.
Elementul principal în jurul căruia a fost construit întregul eveniment a fost, fără îndoială, concursul de alergare montană desfășurat pe un traseu de 14 km lungime, pe o diferență de nivel ascendentă de 540 de metri, pe traseul Cabana Adeona – Piatra lui Bălan – Șaua lui Loghin – Șaua Străjii – Stâna Straja – Poiana Narciselor – Stâna de beton – Piatra lui Bălan – Cabana Adeona. Nu mai puțin de 220 de concurenți, numărul maxim admis de organizatori, s-au aliniat la startul acestui concurs inițiat și coordonat cu aceeași pasiune de 13 ani de de Daniel Halastauan, unul dintre cei mai activi promotori ai sportului vulcănean și ai turismului din Valea Jiului.
Câștigător al ediției din acest an a fost atletul Leonard Mitrică, unul dintre cei mai valoroși alergători montani ai României, un sportiv care și-a câștigat locul printre cei mai buni prin muncă, pasiune și rezultate. Vulcănean de origine, Leonard Mitrică a reprezentat România la competiții internaționale de anvergură și a luptat pentru podium în curse importante din țară și din Europa.
Însă, așa cum bine remarca primarul municipiului Vulcan, Cristian Merișanu, lista celor premiați este doar un simplu detaliu. ”Lista câștigătorilor pe categorii este doar un detaliu, pentru că în opinia mea toți cei care au urcat sâmbătă la Pasul Vâlcan au fost câștigători. Pentru cei care au concurat a fost încă o competiție de anvergură dusă la bun sfârșit, iar pentru noi ceilalți, care i-am aplaudat de pe margine, a fost o zi în care ne-am simțit bine împreună în această frumoasă zonă turistică a Vulcanului, pe care ne propunem prin tot ceea ce facem să o transformăm într-o altă stațiune frumoasă a Văii Jiului”, a declarat Cristian Merișanu, primarul municipiului Vulcan.
Acesta s-a arătat încântat de numărul mare de participanți la acest eveniment organizat deja pentru al zecelea an consecutiv în Pasul Vîlcan, sub genericul ”Castelul din Carpați”, nume atribuit de autoritățile locale de la Vulcan proiectului de dezvoltare a turismului din această zonă. ”Le mulțumesc tuturor celor care sunt implicați în derularea acestui proiect de promovare a Pasului Vîlcan și care cred, asemenea mie, că Pasul Vîlcan va deveni într-un timp rezonabil o destinație atractivă pentru tot mai mulți oameni. Îl felicit și-i mulțumesc totodată lui Daniel Halastauan pentru modul exemplar în care s-a implicat în organizarea acestui concurs de alergare montană, la care participă din ce în ce mai mulți competitori din țară și a cărui valoare crește de la un an la altul. Anul acesta, spre exemplu, am fost bucuroși că primul care a trecut linia de sosire este multiplul campion național Leonard Mitrică de la CSA Steaua București, cu atât mai mult cu cât el este un alt vulcănean de-al nostru care face cinste acestui oraș prin activitatea sa. Au fost alături de noi și le mulțumesc, și alți sportivi valoroși al căror nume constituie un reper pentru sportul românesc, așa cum sunt, spre exemplu, legendarii sportivi ai Văii Jiului Adrian Ahrițculesei și Toma Coconea”, a mai spus primarul Cristian Merișanu.
Evenimentul sportiv de la Pasul Vîlcan a venit la pachet și cu o petrecere în care buna dispoziție, interacțiunea între sportivi și suporteri, între organizatori și invitați s-a dovedit a fi cea mai bună rețetă a unei zile frumoase în atmosfera unică de la Pasul Vâlcan.
„A fost o ediție reușită în care sărbătoarea sportului s-a împletit excelent cu atmosfera specifică unui festival montan, iar vremea ne-a fost un aliat cu adevărat dumnezeiesc. Le mulțumesc tuturor celor care au făcut posibil acest eveniment, celor care au participat la concurs, celor care s-au implicat în organizare și celor care cred că Pasul Vîlcan merită și trebuie promovat astfel: prin sport, prin oamenii de munte, prin natura spectaculoasă și prin evenimente care să ne adune laolaltă”, a declarat Daniel Halastauan, organizatorul unei noi ediții de succes al Festivalului ”Castelul din Carpați” de la Pasul Vîlcan.
Foto: Savu Milică și Aldona Todoran











