,

Ilie Pintea aduce povestea unui om fascinant, Cezar Elisei, la debutul noului sezon al proiectului „Întâlnirile Altfel”



Jurnalistul Ilie Pintea ne-a obișnuit ca, dincolo de activitatea sa cotidiană pe undele postului național de radio „România Actualități”, să aducă în atenția comunității din Valea Jiului, în cadrul proiectului său de suflet „Întâlnirile Altfel” o serie de personalități de prim rang în domeniul culturii, sportului, economiei dar și oameni care, prin puterea exemplului lor personal, sunt cu adevărat „influenceri” demni de admirație.

Un astfel de personaj de reportaj este și Cezar Elisei, un om cu o poveste fascinantă și cu cărți care deschid perspective noi într-un domeniu de care tot mai mulți oameni se preocupă.

Cezar Elisei a studiat la Seminarul Teologi și a studiat și horticultura la Universitatea din Iași, este de asemenea absolvent de Filosofie.  A fost jurnalist pentru mai bine de zece ani și în prezent e promotorul postului cu apă, organizând periodic tabere de post și pocăință în județul Neamț.

Cezar Elisei este primul invitat pe care Ilie Pintea îl aduce în atebția oamenilor din Valea Jiului într-un nou sezon al proiectului său ”Întâlnirile Altfel”, care debutează sâmbătă, 19 septembrie, de la ora 15:00 la sala de conferințe a Bibliotecii Universității din Petroșani.

„Cezar ne va spune cum a descoperit postul prelungit, cum e să nu mănânci timp de 40 de zile, iar în timpul ăsta să și parcurgi pe jos o distanță impresionantă, și ne va răspunde la întrebarea fundamentală de la care pleacă discuția noastră: de ce postim? Mă bucur foarte mult nu doar că a acceptat invitația mea, în ciuda programului încărcat, ci și că vom avea onoarea să găzduim la Petroșani lansarea în premieră a celei mai recente cărți publicate de el, Pnevma, care tratează în special înțelegerea postului”, spune jurnalistul Ilie Pintea.

Fie că ați experimentat postul prelungit sau ați vrea să o faceți, fie pur și simplu dacă doriți să cunoașteți un alt „invitat altfel” de excepție, sunteți invitați sâmbătă, 19 septembrie, de la ora 15, să îl cunoașteți pe Cezar Eliei și să îi ascultați povestea. Desigur, tot aici veți avea ocazia de a achiziționa o carte cu autograf a acestui apreciat scriitor român.

Ca de fiecare dată, participarea publicului la acest eveniment este gratuită!