Proiectele de eficientizare energetică a clădirilor rezidențiale prin utilizarea fondurilor europene constituie, pentru comunitățile locale, reprezintă o șansă unică prin care vechile blocuri pot fi reabilitate din puncte de vedere energetic și estetic. O astfel de oportunitate nu a fost trecută cu vederea nici de autoritățile publice locale din mun icipiul Lupeni, care au depus proiecte pentru un număr record de clădiri imbiliare, pe toate programele cu finanțare europeană care vizau astfel de proiecte.
Rând pe rând, cu bani europeni nerambursabili, municipiul Lupeni își schimbă imaginea, iar în același timp, confortul cetățenilor în blocurile de locuințe crește cu fiecare astfel de proiect dus la bun sfârșit. Spre mulțumirea edililor, dar și a proprietarilor de apartamente din blocurile de pe raza municipiului Lupeni, o serie de astfel de investiții au fost finalizate, iar efectele acestora sunt apreciate la unison. Alte proiecte similare se află în plin proces de derulare, iar pentru altele autoritățile locale continuă să atragă fondurile necesare pentru inverstiții în reabilitarea energetică și estetică.
În aceste zile, primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță a aununțat că alte 4 ansambluri imobiliare din Lupeni au primit finanțarea necesară din bani europeni pentru acest tip de investiții. „Am semnat contractele de finanțare pentru proiectele de reabilitare, modernizare și eficientizare energetică a următoarelor blocuri din municipiul Lupeni: Bl.C1 de pe str. Viitorului; Bl. 9 de pe Aleea Trandafirilor; Bl. 3 de pe Aleea Gorunului și Bl. 1 de pe Aleea Plopilor. Bloc cu bloc, continuăm să schimbăm haina Lupeniului și să creștem confortul cetățenilor! După muncă, vine și răsplata!”, a spus primarul Lucian Resmeriță.
O analiză a datelor statistice publicate cu ceva timp în urmă de ADR Vest relevă faptul că, pe acest tip de proiecte, în Regiunea Vest, campion este municipiul Lupeni, localitate pentru care autoritățile administrației publice locale au reușit să atragă nu mai puțin de 13% din totalul proiectelor și implicit a fondurilor alocate pentru investiții în eficientizarea energetică și estetică a clădirilor rezidențiale. Datele ADR Vest arată că Primăria municipiului Lupeni a câștigat în total 32 de proiecte de acest fel, care au adus administrației locale nu mai puțin de 36.795.614 euro. Comparativ, evidențiem faptul că în acest clasament al eficienței în atragerea de fonduri europene, Lupeniul este urmat de localități mult mai mari precum Reșița (cu 19 proiecte în valoare de 32,5 milioane de euro), Deva (cu 14 proiecte în valoare de 13,19 milioane de euro) sau Timișoara (cu 10 proiecte în valoare de 16,14 milioane de euro).
Primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță spune că prioritatea actualului său mandat în fruntea administrației locale de la Lupeni îl constituie tocmai acest tip de investiții care vizează reabilitarea estetică și energetică a blocurilor de locuințe. Acesta arată că, în acest scop, împreună cu echipa de la Serviciul de Proiecte europene din cadrul Primăriei s-a acționat eficient prin depunerea de proiecte pe toate sursele de finanțare existente, pentru toate asociațiațiile de proprietari care au solicitat acest lucru în timp util. „Noi ne-am propus să reabilităm, într-un termen cât mai scurt posibil, întregul ansamblu rezidențial al municipiului Lupeni. Am reușit în acest an să depunem cele mai multe proiecte pe finanțările disponibile la ADR, pe Programul Regional Vest, bani cu care vom reabilita zeci de blocuri de locuințe. Și suntem pregătiți deja cu alte noi proiecte, pentru care așteptăm deschiderea de noi linii de finanțare pentru care să putem aplica”, a declarat primarul Lucial Resmeriță.
Acesta precizează că, tot în ceea ce privește acest tip de investiții, Primăria municipiului Lupeni a reușit să atragă bani și pentru alte aproape 10 clădiri rezidențiale sau clădiri de utilitate publică, prin intermediul PNRR, acestea fiind deja finalizate sau în curs de finalizare în perioada imediat următoare.











