În perioada următoare, Asociația Copii pentru Viitor va ajunge în 11 comunități din 4 județe din România, cu activități educaționale dedicate copiilor și adolescenților care au nevoie de mai multe oportunități de învățare, exprimare și dezvoltare personală.
„Credem că fiecare copil merită șansa de a descoperi ce poate, de a-și face vocea auzită și de a crește într-o comunitate care îl susține. De aceea, pornim la drum cu activități care aduc împreună educația, creativitatea, jocul și implicarea comunitară. Mulțumim Fundației Dacia pentru România și Dacia pentru sprijinul acordat inițiativelor care aduc oportunități mai aproape de oameni”, spune Anca Iordănescu, președintele Asociației Copii pentru Viitor.
Ce presupune acest proiect? Ne spune tot Anca Iordănescu:
- Ateliere de dezvoltare socio-emoțională – îi vom încuraja pe copii să își recunoască și să își exprime emoțiile, să comunice mai bine, să lucreze în echipă și să aibă încredere în propriile forțe.
- Teatru de improvizație – un spațiu în care copiii își pot exprima ideile, își pot pune creativitatea în valoare și pot descoperi curajul de a vorbi în fața celorlalți.
- Ateliere de educație ecologică – pentru a descoperi împreună cum putem avea grijă de natură și cum alegerile noastre pot face diferența în comunitățile în care trăim.
- Ateliere de jurnalism comunitar și educație media – îi vom ajuta pe copii să privească lumea cu spirit critic, să verifice informațiile și să transmită mesaje responsabile despre lucrurile care contează pentru ei și comunitatea lor.
- Evenimente comunitare – întâlniri care îi vor aduce la aceeași masă pe copii, părinți, profesori, voluntari și oameni din comunitate. Pentru că educația nu se întâmplă doar la școală, ci și acasă, în relațiile dintre oameni și în experiențele pe care le construim împreună.
„Ne dorim ca această caravană să însemne mai mult decât o serie de activități. Vrem să creăm experiențe care le oferă copiilor încredere, curaj, bucuria de a învăța și sentimentul că fac parte dintr-o comunitate căreia îi pasă. Iar părinții, profesorii și oamenii locului vor fi partenerii noștri în acest drum, pentru că schimbările durabile se construiesc împreună. Caravana Educației pentru Viitor este despre copii, despre oameni și despre puterea lucrurilor pe care le facem împreună. Pentru că viitorul se construiește pas cu pas, prin educație, implicare și grijă față de fiecare copil”, a declarat Anca Iordănescu.
Mobilitatea contează este un program finanțat de Fundația Dacia pentru România, sponsorizat de Dacia, care susține inițiative ce contribuie la mobilitatea fizică și socială și la creșterea accesului la educație, cultură și oportunități.











