„Cine sunt eu, să judec pe fratele meu?” (Iacov 4:12)

Aproapele meu este o oglindă în care mă privesc pe mine însumi.

Dacă în el văd sfințenie, lumina mă umple și sufletul mi se luminează.

Dar dacă văd răutate, întunericul mă cuprinde și mă întunec.

Așa cum au spus Sfinții Părinți, omul bun vede bunătate chiar și în cel rău, iar cel rău găsește răutate chiar și în cel bun.

Doamne, Te rog, împodobește-mi sufletul cu darul iertării!

Ajută-mă să înțeleg ce înseamnă credința vie, cea care nu stă în vorbe goale, ci în fapte trăite.

„Ce folos, fraţii mei, dacă zice cineva că are credinţă, iar fapte nu are? Oare credinţa poate să-l mântuiască?” (Iacov 2:14)

„Aşa şi cu credinţa: dacă nu are fapte, e moartă în ea însăşi.” (Iacov 2:17)

„Tu crezi că unul este Dumnezeu? Bine faci; dar şi demonii cred şi se cutremură.” (Iacov 2:19)

Doamne, nu vreau să rămân doar la vorbe!

Vreau să fiu cu adevărat al Tău, să arăt prin viața mea că Te urmez, nu doar prin cuvinte. 

Învață-mă să mă smeresc, ca să pot iubi cu adevărat.

Să iubesc, ca să pot vedea clar.

Să văd, ca să pot urma calea Ta.

Și urmându-Te pe Tine, să nu mai fiu eu, ci Tu în mine.

„Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriţi le dă har.” (Iacov 4:6)

Doamne, dă-mi smerenie să mă las mic, să Te las să mă faci mare, puternic prin Tine, gol și însetat după Tine, ca Tu să mă umpli cu iubirea Ta.