Am învățat…

Am învățat să zâmbesc. Uneori, un simplu zâmbet îți poate da mai multă putere decât orice cuvânt.

Am învățat că, atunci când iubești cu adevărat, înveți să ierți. Și atunci când ierți, nu pierzi nimic – ba din contră, te eliberezi.

Am învățat, călăuzit de cuvântul Sfântului Apostol Pavel:

„Încolo, fraţii mei, tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit… aceea să vă însufleţească.” (Filipeni 4:8)

… să mă concentrez nu pe ce-aș fi putut face altfel, ci pe ceea ce pot face acum.

Am învățat că iubirea sinceră și curată face ca orice poveste de dragoste să aibă un final fericit. Că doar în lumina dragostei dintâi putem iubi cu adevărat.

Am învățat, într-o seară de colindă, că nu pot aduce bucurie celor din jur dacă în mine nu e pace. Fericirea celorlalți începe cu liniștea din inima mea.

Am învățat să-mi fac timp. Timp pentru Dumnezeu. Timp pentru sufletul meu. Timp pentru sufletul celuilalt.

Am învățat că viața devine mai limpede atunci când o simplific. Cuviosul Paisie Aghioritul spunea:

„Cu cât omul are mai puține lucruri, cu atât este mai liber, mai liniștit.”

Am învățat de la Părintele Paisie de la Sihla o lecție de discreție și înțelepciune:

Să nu cred tot ce aud. Să nu fac tot ce pot. Să nu spun tot ce știu. Să nu dau tot ce am.

Pentru că „vai de omul căruia îi prisosește lauda mai mult decât viața și faptele.”

Am învățat că iubirea de Dumnezeu și iubirea de aproapele merg mână în mână. Ceea ce simt față de aproapele meu oglindește, de fapt, cât de mult Îl iubesc pe Dumnezeu.

Am învățat că uneori, tocmai răutatea celor din jur te face să te ridici, să lupți, să crești. Găsești în tine puteri pe care nu știai că le ai. Și toate acestea izvorăsc din dragostea față de Hristos și de frați.

Am învățat că unele poveri și stări trebuie aduse doar înaintea Domnului. Și, uneori, înaintea unui suflet apropiat. Dar cu grijă, cu discernământ. Căci oricât de slabi am fi, în fața celor mai slabi ca noi trebuie să fim sprijin, nu povară.

Am învățat, privind la fiul meu, că atunci când mi-a strâns pentru prima dată cu mânuța lui degetul cel mic, m-a acaparat pentru totdeauna. Așa face și Dumnezeu cu noi, atunci când Îi întindem mâna…

Am învățat că e mare diferență între a plânge și a te plânge. Că uneori plânsul e vindecare, alteori e dor, iar de cele mai multe ori e rugăciune tăcută a sufletului.

Am învățat că, în fața unui om care plânge, nu trebuie să fii judecător, ci frate. Să vezi nu diferențele, ci asemănările dintre voi. Să simți că toți purtăm aceleași doruri, aceleași neputințe, aceleași căutări.

Cu cel ce plânge – plângi.

Cu cel ce se bucură – bucură-te.

Aceasta e adevărata iubire.