Este cuvântul nostru parte din roadele Duhului Sfânt?

Ne-am întrebat vreodată dacă ceea ce spunem este pe placul Domnului? Știm oare ce fel de cuvinte Îi aduc bucurie? În tumultul zilelor noastre, am reușit să-I șoptim Lui cele mai curate și pline de har cuvinte?

Maleahi ne învață că uneori obosim pe Domnul cu vorbele noastre. Gândiți-vă: ți s-a întâmplat să asculți pe cineva care vorbește fără rost și să simți cum, după ce pleacă, ești epuizat sufletește? Dacă da, atunci poate putem înțelege cum se simte Dumnezeu când cuvintele noastre nu sunt nici pline de viață, nici dăruite din inimă.

Dar, de asemenea, ne este cunoscut și cealaltă stare: să vorbim cu cineva atât de frumos și adevărat, încât să nu vrem să ne despărțim, pentru că prezența și cuvintele lui aduc pace și bucurie.

Pentru ca Dumnezeu să se bucure de cuvintele noastre, trebuie să renunțăm la „vechiul om” – la cele egoiste, nerăbdătoare, pline de mândrie sau critică. Să spunem „nu” cuvintelor care sting focul Duhului și să chemăm în ajutor Duhul Sfânt, Care ne sfințește vorbele, le face să atingă inimile, să miște conștiințe și să aducă mângâiere.

Cât de des însă stingem noi Duhul prin nerăbdare, cuvinte dure sau goale? Cum ne putem păzi de această ispită?

Poate printr-un gest simplu și profund: să înlocuim cuvântul minciunii cu cel al adevărului, cuvintele mâniei cu cele ale iertării și împăcării, cuvintele goale cu cele pline de sens duhovnicesc. Astfel, cuvintele noastre vor deveni roade ale Duhului Sfânt: dragoste, bucurie, pace, răbdare, bunătate, credință, blândețe, înfrânarea poftelor.

Să ne rugăm ca fiecare cuvânt pe care îl rostim să fie o făclie aprinsă de Duhul Sfânt, să aducă lumină și viață, nu oboseală și întuneric.