Când nu mai pot controla nimic

Au fost momente în viața mea în care am simțit că totul îmi scapă din mâini. Lucruri pentru care m-am zbătut, oameni în care am investit încredere, planuri pentru care am muncit ani întregi… toate, într-o clipă, parcă s-au destrămat. Și atunci, cu mâinile goale și sufletul plin de întrebări, m-am întrebat: Ce fac când nu mai pot controla nimic?

Inițial, am luptat. Am încercat să repar, să salvez, să înțeleg. Dar cu fiecare efort, oboseam mai tare. În mine se strângea o durere mută, o frică adâncă. Îmi era teamă că dacă nu țin eu totul în frâu, totul se va prăbuși. Și poate chiar s-a prăbușit.

Dar într-o seară tăcută, în care nu mai aveam puterea nici să mă rog cu cuvinte, am simțit că Dumnezeu îmi șoptește blând în inimă:  „Opriţi-vă şi cunoaşteţi că Eu sunt Dumnezeu.” (Psalmul 45, 10)

Și atunci am înțeles. Nu trebuie să dețin controlul. Trebuie să-mi plec inima.

A fost greu. Pentru că am fost învățat că trebuie să fiu tare, să am un plan, să găsesc soluții. Dar în acea renunțare tăcută, în acel „Doamne, nu mai pot, fă Tu ce știi că e mai bine” – am cunoscut cea mai adâncă pace.

Poate și tu, cel care citești acum, te afli într-un loc fără ieșire. Poate ai încercat tot ce se putea încerca și ai obosit. Poate inima ta e plină de neliniște, pentru că simți că pierzi controlul asupra lucrurilor, a celor dragi, a propriei vieți.

Vreau să-ți spun ceva ce am învățat greu, dar pentru totdeauna: uneori, când nu mai putem controla nimic, abia atunci începem să trăim în adevărata siguranță – în Dumnezeu. El nu Se pierde în haos, nu Se sperie de imprevizibil. El este Același. Statornic. Blând. Puternic.

Iar când viața noastră pare că se destramă, El o țese din nou, dar cu fire de lumină și adevăr.

Astăzi nu mai alerg după a ține totul sub control. Aleg, în schimb, să mă las purtat. Aleg să-I spun lui Dumnezeu în fiecare dimineață: „Nu știu ce urmează, dar știu că Tu ești cu mine. Și asta e de ajuns.”

Poate n-ai nevoie să înțelegi totul, ci doar să te odihnești în încredere.

Controlul îți consumă sufletul. Dar încrederea îți așază pacea în oase.

Și da, vei merge înainte. Nu pentru că tu deții totul, ci pentru că El nu te lasă.