Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal a aprobat, cu unanimitate de voturi, cesionarea activității sportive și a dreptului de participare în competițiile fotbalistice organizate de FRF de la Clubul Sportiv Corvinul 1921 Hunedoara, club de drept public, către Asociația Club Sportiv F.C. Corvinul Hunedoara 1921, club de drept privat.
În aceste condiţii, noua asociaţie va avea drept de promovare în sezonul următor, în SuperLiga fotbalului românesc.
Decizia a fgost salutată de suporterii echipei din Hunedoara, dar și de primarul Dan Bobouțanu. Acesta apreciază că, practic, prin acest vot, promisiunea făcută fanilor fotbalului din municipiul Hunedoara și chiar din întreg judeţ a fost îndeplinită!
„Trebuie să remarc faptul că această nouă asociaţie are nevoie de implicarea mai consistentă din mediul privat. Dacă Primăria şi Consiliul Judeţean pot susţine sportul prin programe sportive, este obligatoriu ca un procent de zece la sută din totalul bugetului să fie asigurat din fonduri private. Aşa că, administraţia locală şi cea judeţeană s-au ţinut de cuvânt privind această trecere şi sper ca susţinătorii echipei, atât cei care ajung mereu în tribune, cât şi cei care ne urmăresc de la distanţă, să înceapă să îşi procure cât mai multe abonamente, să încercăm să umplem stadionul, pentru că numai aşa putem avea continuitate în acest proiect pe care administraţia locală din Hunedoara l-a început în anul 2021, odată cu Centenarul Fotbalului Hunedorean. Aş vrea să le mulţumesc tuturor angajaţilor clubului şi ai Primăriei, dar şi colaboratorilor care au muncit la acest proiect, implicit şi la această trecere de la club de drept public la unul de drept privat! Nu în ultimul rând, vreau să le mulţumesc şi tuturor fanilor care s-au implicat şi se implică activ în ceea ce înseamnă Corvinul Hunedoara şi vreau să le transmit că, începând de acum, putem confirma că obiectivul noii asociaţii este acela de accede în play-off-ul Ligii secunde, cu gândul de a promova în Superligă! Hai, Corvinul!”, a transmis primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu.
Corvinul Hunedoara va evolua în ediția de campionat 2025/2026 în Liga a II-a, iar obiectivul clubului îl constituie, în noile condiții, promovarea în primul eșalon fotbalistic din țara noastră.
