Luni, 28 iulie, de la ora 16:30, în sala Biblionet a Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara–Deva a avut loc vernisajul unei noi expoziții de artă plastică. Intitulată „Miresme prin anotimpuri”, aceasta aduce în fața publicului lucrările de pictură semnate de Mariana Matache, Elisabeta Trițean și Adriana Cincă, membre ale Clubului de pictură „Curcubeu”.
Evenimentul s-a desfășurat în prezența managerului instituției, Ioan Sebastian Bara, amfitrion fiind ca de fiecare dată artistul plastic și bibliotecarul Simona Gabriela Löcsei, coordonatoarea clubului de pictură „Curcubeu” și sufletul acestor întâlniri creative care au devenit deja parte din viața bibliotecii.
Cei care au trecut pragul sălii Biblionet au fost întâmpinați de o atmosferă caldă, senină, plină de culoare și emoție. Privitorii s-au lăsat purtați de tablouri prin peisaje familiare, colțuri de natură surprinse în lumini blânde, figuri feminine sau scene marine învăluite în tăcere și visare.
Ioan Sebastian Bara, managerul Bibliotecii județene spune că expoziția face parte dintr-un demers început în urmă cu trei ani. „La vremea respectivă, biblioteca noastră a decis să vină în întâmpinarea comunității printr-un curs gratuit de pictură. Din dorința de a oferi un spațiu în care oamenii să poată învăța, crea și exprima frumusețea din ei, a luat naștere Clubul de pictură „Curcubeu”. De atunci, în fiecare lună, lucrările realizate de cursanți sunt aduse pe simeze, iar expozițiile au devenit un mod tăcut, dar profund, prin care comunitatea pare să ne mulțumească. Prin prezență, prin emoția din priviri, prin zâmbetele celor care se opresc în fața unui tablou și se regăsesc în el”, a declarat Ioan Sebastian Bara.
Curatorul expoziției „Miresme prin anotimpuri”, Simona Gabriela Löcsei evidențiază faptul că această expoziție este una care nu strigă, ci șoptește, care nu șochează, ci cucerește prin sinceritate, echilibru și frumusețe. „Este o expoziție care nu încearcă să epateze, ci să înalțe, nu impune idei, ci provoacă simțirea. Iar asta, în esență, este adevărata funcție a artei: să creeze punți între oameni, între generații, între privitor și lumea interioară a artiștilor”, spune Simona Gabriela Löcsei.
Sala Biblionet a Bibliotecii județene „Ovid Densușianu” din Deva, locul unde au loc aceste vernisaje, a devenit și prin această activitate conexă un spațiu luminos, prietenos, viu – locul în care, săptămână de săptămână, se pictează cu sufletul. Luni și marți, pensulele și culorile prind viață în mâinile celor care învață să transforme un vis într-o imagine.
Vă invităm cu drag să vizitați expoziția „Miresme prin anotimpuri” și să descoperiți tablourile care vorbesc cu blândețe despre lumină, emoție și bucuria de a crea. Intrarea este liberă!
