Adormirea Maicii Domnului

Biserica nu numește sfârșitul pământesc al vieții Maicii Domnului „moarte”, așa cum spunem despre trecerea oamenilor, ci Adormire. Acest cuvânt plin de pace și lumină exprimă mai bine taina unei vieți care nu se încheie, ci se mută în veșnicie.

Văzând adormirea Maicii Domnului ca pe un timp de liniște și încredințare deplină în voia lui Dumnezeu, Biserica ne îndeamnă să nu ne întristăm, ci să aducem cântări de bucurie și mulțumire, știind că ea a fost primită în slavă de Fiul său.

Dacă dorim să cinstim cu adevărat praznicul Adormirii Maicii Domnului, cu nimic nu vom putea mai bine decât pregătindu-ne fiecare trupul și sufletul pentru ziua morții, în curăție, cu inimă înfrumusețată de virtute. Nu știm când va veni ceasul, prin urmare, trebuie să trăim fiecare zi ca pe o clipă de pregătire – nu în teamă, ci în trezvie și nădejde.

„Căci ştim că, dacă acest cort, locuinţa noastră pământească, se va strica, avem zidire de la Dumnezeu, casă nefăcută de mână, veşnică, în ceruri.” (II Corinteni 5, 1)

Biserica ne dezvăluie această taină și prin icoană. De obicei, la moartea sfinților vedem îngeri primind sufletul celui adormit. Dar la Adormirea Maicii Domnului nu apar îngerii în prim-plan. Nu pentru că n-ar fi acolo, ci pentru că Însuși Hristos vine. Icoanele o arată pe Maica Domnului întinsă în liniștea adormirii, iar Hristos ținând în brațele Sale sufletul ei, asemenea unui prunc. El, Fiul, o poartă cu iubire, ca pe o mamă care L-a purtat nouă luni în pântece. Imaginea aceasta ne învață nu doar despre sfințenie, ci și despre cea mai profundă apropiere dintre om și Dumnezeu.

Sunt multe de aflat despre Maica Domnului și despre taina prezenței ei în Biserică. Dar începutul drumului nu este o explicație, ci o atitudine: cinstirea sinceră, iubirea, apropierea. Ea este Mama Domnului și totodată mama noastră duhovnicească.

Așadar, dacă suntem în această perioadă în drum spre un loc de liniște, spre o mănăstire ori o biserică cu hramul Adormirii Maicii Domnului, să mergem cu bucurie. Să nu ne grăbim doar să aprindem o lumânare, ci să rămânem o clipă mai mult, cu inima deschisă, în tăcere.

Să ne rugăm nu doar pentru sănătate și reușite, ci și pentru pacea de a trăi frumos, pentru puterea de a ne pregăti pentru întâlnirea cu Hristos. Pentru că dacă trăim curat și iubim sincer, atunci sfârșitul nu mai este o despărțire, ci o trecere.