Directorii unităților de învățământ din municipiul Petroșani s-au întâlnit astăzi, 25 august 2025, la sediul Primăriei municipiului Petroșani, cu primarul Tiberiu Iacob Ridzi, pentru a analiza situația investițiilor de învățământ care se derulează pe raza acestei localități, dar și pentru a pune la punct ultimele detalii legate de deschiderea noului an școlar.
Potrivit primarului Tiberiu Iacob Ridzi, protestele în Educație anunțate pentru data de 8 septembrie 2025, nu vor afecta deschiderea anului școlar în municipiul Petroșani. Evenimentul va avea loc, potrivit unei frumoase tradiții, în cadrul unei festivități publice care va avea loc luni, 8 sseptembrie 2025, de la ora 10,00 în Parcul Central „Carol Schreter”. „Deschiderea noului an școlar este pentru comunitatea noastră o sărbătoare pe care o vom marca, împreună cu toate unitățile de învățământ premuniveristar din municipiul Petroșani, în Parcul Central Carol Schreter, acolo unde îi elevi, profesi și părinți sunt așteptați în prima zi de școală pentru tradiționala festivitate de deschidere a noului an școlar”, a declarat primarul Tiberiu Iacob Ridzi.
La întâlnirea cu directorii unităților de învățământ de la sediul administrației publice din Petroșani au fost, de asemenea, discutate aspectele legate de lucrările de modernizare aflate în derulare prin PNRR, concluziile fiind următoarele: „La Colegiul Național „Mihai Eminescu”, lucrările vor fi finalizate până la data de 8 septembrie, astfel încât noul an școlar să înceapă în clădirea din Piața Victoriei. La Școala Gimnazială „I.G. Duca” – sediul vechi, se estimează finalizarea lucrărilor până la data de 15 octombrie. Până atunci, elevii își vor desfășura activitatea la Colegiul Tehnic „Dimitrie Leonida”, a declarat primarul Tiberiu Iacob Ridzi.
Acesta a mai precizat că, în general, toate unitățile de învățământ și grădinițele din municipiu sunt pregătite să își primească elevii și preșcolarii în condiții corespunzătoare la începutul noului an școlar.
