Oaspeți de la Universitatea St. Paul’s din Nairobi (Kenya) la Universitatea din Petroșani

Oaspeți de la Universitatea St. Paul’s din Nairobi (Kenya) la Universitatea din Petroșani

Extinderea relațiilor de parteneriat în domeniul academic reprezintă, în continuare, una din direcțiile de acțiune prin care actuala echipă managerială a Universității din Petroșani își propune să readucă instituția de învățământ superior din Valea Jiului acolo unde îi este locul, profitând atât de relațiile istorice pe care aceasta le-a avut de-a lungul celor peste 75 de ani de activitate, dar și de avantajul de a fi singura instituție academică din România care mai pregătește specialiști pentru industria minieră, dar și atuul de a fi una dintre instituțiile academice europene apreciate tocmai datorută acestui fapt.

În acest context se înscrie și vizita pe care Universitatea din Petroșani a primit, în aceste zile, din partea unei delegații venite tocmai din Africa, de la Universitatea St. Paul’s din Nairobi, capitala statului Kenya.

Rectorul Universității din Petroșani, prof.univ.dr.ing. Sorin Mihai Radu spune că această vizită consolidează deschiderea Universității din Petroșani către dialog, parteneriate și experiențe educaționale globale, încununând eforturile realizate în cadrul unor evenimente internaționale la care a participat și în care au fost stabilite aceste contacte, care încep tot mai mult să aducă și rezultate concrete, favorabile instituției de învățământ superior din Valea Jiului.

„Întâlnirea cu delegația de la Universitatea St. Paul’s din Nairobi a fost o oportunitate minunată de a discuta despre colaborări academice, despre schimburi culturale și noi perspective de dezvoltare internațională între instituțiile noastre academice și deschide noi punți de colaborare pentru Universitatea din Petroșani, care-și propune să pregătească studenți din diverse țări ale lumii, îndeosebi în ceea ce privește pregătirea specialiștilor pentru industria minieră, o specializare în care renumele pe care Universitatea noastră și l-a câștigat în lume are încă o rezonanță puternică și în prezent”, a declarat prof.univ.dr.ing. Sorin Mihai Radu, rectorul Universității din Petroșani.

Delegația de la Universitatea St. Paul’s din Nairobi s-au declarat mulțumiți de dialogul cu conducerea Universității din Petroșani și încântați de laboratoarele de specialitate pe care le-au vizitat aici, de baza materială excelentă a universității.

Universitatea St.Paul’s din Nairobi este una dintre cele mai vechi instituții academice din Kenya și una dintre primele de acest fel din Africa, având rădăcini istorice care-i atestă activitatea încp din anul 1888. În prezent, aceasta pune la dispoziția studenților din Africa programe de specializare academică la nivel d elicență, master și doctorat pentru o paletă largă de specializări de la Inginerie medicală, Economie și management până la Arte și Teologie. În anul 2025, Universitatea St.Paul’s din Nairobi a lansat Planul Strategic 2025-2030 prin care-și propune să extindă activitatea educațională prin inovare, digitalizare și sustenabilitate, scop pentru care a avut loc și vizita de documentare a reprezentanților acesteia în România.