Anunțul patronatului de la combinatul siderurgic Arcelor Mittal privind închiderea activității acestui agent economic desoebit de important pentru economia județului Hunedoara a determinat autoritățile publice municipale și județene să ia atitudine și să caute soluții care să vină în sprijinul celor peste 450 de angajați care lucrează în acest combinat.
Dincolo de declarațiile politice făcute pe acest subiect de primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, de președintele CJH, Laurențiu Nistor și de parlamentarii hunedoreni, zilele acestea a avut loc la Hunedoara și o întâlnire cu un alt grup de investiții interesat de preia activitatea de la acest combinat.
Președintele CJH, Laurențiu Nistor confirmă că un grup de investitori din Turcia se arată interesat să preia combinatul ArcelorMittal din Hunedoara, care și-a încetat recent producția.
„Deși acești investitori nu au fost primiți la combinat, discuțiile purtate ne dau motive reale de speranță. Am constatat deschidere, seriozitate și un interes autentic pentru acest obiectiv strategic al județului nostru. Hunedoara are o istorie bogată în domeniul siderurgiei, care a marcat identitatea și destinul orașului și al județului timp de generații. Oameni harnici și pricepuți au construit aici un simbol al industriei românești. Această tradiție nu trebuie să se piardă! Sunt convins că Hunedoara are viitor industrial și că împreună, prin colaborare și seriozitate, vom găsi soluțiile necesare pentru a asigura continuitatea și dezvoltarea economică a zonei”, a delcarat Laurențiu Nistor.
Președintele CJH se declară convins că municipiul Hunedoara trebuie să rămână un pol industrial puternic și să-și păstreze locul binemeritat pe harta economiei românești.
