Noaptea Bibliotecilor la Biblioteca municipală „Valeriu Butulescu” din Petroșani

Noaptea Bibliotecilor la Biblioteca municipală „Valeriu Butulescu” din Petroșani

Sala de lectură a Bibliotecii municipale „Valeriu Butulescu” din Petroșani a fost neîncăpătoare în seara zilei de sâmbătă, 20 septembrie 2025, când aici și-au dat întâlnire cu bibliotecarii zeci de tineri pasionați de lectură, care au răspuns invitației de a participa la cea de-a IX-a ediție a evenimentului cultural-educațional ”Noaptea Bibliotecilor”.

Asta cu atât mai mult cu cât evenimentul din acest an a fost dedicat poetului nepereche al românilor, Mihai Eminescu, cel căruia întregul an cultural 2025 îi este, de altfel, dedicat. Seara a reunit eseuri, momente muzicale și poetice, o expoziție de desene inspirate din opera eminesciană, interpretări vocal-instrumentale, un recital poetic și proiecția unui film documentar – toate într-o atmosferă care a readus în prim-plan frumusețea și profunzimea creației eminesciene.

Printre cei prezenți alături de bibliotecari și cititori s-a numărat și primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi, care s-a declarat încântat de inițiativă, dar și de modul în care s-a desfășurat evenimentul. „Astfel de evenimente culturale deosebite nu pot decât să ne bucure, pentru că oferă comunității momente care dau valoare și sens vieții culturale. Le mulțumesc elevilor care au participat la acest eveniment, precum și profesorilor coordonatori, pentru implicare și dăruire”, a declarat primarul Tiberiu Iacob Ridzi.

Biblioteca „Valeriu Butulescu” adăpostește o colecție impresionantă de aproximativ 70.000 de volume, o adevărată comoară culturală a Petroșaniului și a Văii Jiului.