Ștefeta Veteranilor „Invictus” pornește pe 1 Octombrie. Voluntarul Dorela Murărașu din Deva va alerga pe traseul Pasul Vâlcan – Hunedoara – Deva – Lugoj

Ștefeta Veteranilor „Invictus” pornește pe 1 Octombrie. Voluntarul Dorela Murărașu din Deva va alerga pe traseul Pasul Vâlcan – Hunedoara – Deva – Lugoj

Pe 1 octombrie 2025, din București, va lua startul cea de-a XII-a ediție a Ștafetei Veteranilor – cel mai amplu proiect de educație și voluntariat dedicat memoriei eroilor și sprijinului militarilor răniți în acțiuni militare, misiuni și operații.

Inițiată în 2014 de voluntarii Invictus România, Ștafeta Veteranilor a devenit o tradiție națională care, an de an, adună sute de voluntari – militari activi și în rezervă, sportivi, tineri, profesori, familii întregi – în jurul unei misiuni simbolice: purtarea Drapelului Național, în alergare sau pe bicicletă, din Capitală până la Carei, locul unde, în 25 octombrie 1944, s-a încheiat eliberarea teritoriului național în cel de-al Doilea Război Mondial.

În acest an, ștafeta se desfășoară simultan pe trei trasee simbolice – Albastru, Galben și Roșu – ce străbat țara din sud prin vest, centru și est, atingând toate județe și oprindu-se la monumentele eroilor locali.

Traseul Albastru va trece prin orașe precum: București (1 oct); *4 oct – Pitești – Mioveni; *5 oct – Câmpulung – Mateiaș; *6 oct – Curtea de Argeș; *7 oct – Râmnicu Vâlcea; *9 oct – Slatina – Caracal; *11 oct – Craiova; *13 oct – Drobeta Turnu Severin; *14 oct – Târgu Jiu; *15 oct – Pasul Vâlcan – Petroșani – Hunedoara – Deva; * 19 oct – Lugoj; * 22 oct -Timișoara; *23 oct – Arad; *24 oct – Oradea*

Traseul Galben va uni: 1 oct – București; *6 oct – Târgoviște; *7 oct – Ploiești – Breaza – Caraiman; *8 oct -Caraiman – Râșnov – Brașov; *9 oct -Brașov; *10 oct – Sfântu Gheorghe; *13 oct – Miercurea Ciuc – Odorheiul Secuiesc; *14 oct – Sighișoara; *15 oct – Târgu Mureș; *16 oct – Mediaș; *17 oct – Cincu – Făgăraș; *18 oct – Sibiu; * 21 oct -Alba Iulia – Aiud; * 22 oct – Câmpia Turzii; *23 oct – Cluj-Napoca; *24 oct – Zalău; *25 oct – Tășnad;

Traseul Roșu va atinge: *1 oct – București; *4 oct – Slobozia; *5 oct – Călărași; *6 oct – Fetești; *7 oct – Constanța; *8 oct – Tulcea; *9 oct – Brăila / Galați; *10 oct – Buzău; *11 oct – Focșani* – *12 oct – Bârlad; *13 oct – Bacău* ; *14 oct – Piatra Neamț; *15 oct – Iași; *16 oct – Botoșani; *17 oct – Suceava; *19 oct – Câmpulung Moldovenesc; *20 oct – Vatra Dornei; *21 oct – Bistrița; *22 oct – Dej; *24oct – Baia Mare;

Pe tot parcursul lunii octombrie, echipele de voluntari vor aduce Drapelul în fața fiecărei comunități, transformând alergarea într-un mesaj viu despre respect, memorie și unitate.
Evenimentul se va încheia pe 25 octombrie, de Ziua Armatei României, la Monumentul Ostașului Român din Carei, printr-un moment solemn de recunoștință pentru eroii care au luptat pentru libertatea noastră.

În județul Hunedoara, ștafeta „Invictus” va fi purtată de alergătorii voluntari care se vor alătura acestui proiect de suflet, pe traseul Pasul Vâlcan – Hunedoara – Deva – Lugoj și o va avea în frunte pe Dorela Murărașu din Deva, coordonator deja de câțiva ani buni al acestui proiect în județșul nostru. „Ștafeta Veteranilor Invictus e o formă concretă de manifestare a patriotismului. Patriotism înseamnă și să vorbești corect limba română, să cumperi mere românești, să le povestești copiilor despre eroii neamului. Dar mai ales să îi respecți. Am ales să fiu parte din Ștafeta Veteranilor Invictus pentru că simt românește. Dar mai ales pentru că doresc să contribui la acest proiect educativ. Și pentru că iubesc să alerg”, a declarat Dorela Murărașu.

Voluntarii nu participă la o competiție, ci își asumă un crez: „Onorăm trecutul prin fiecare pas”. Fără recompense, fără ierarhii, doar cu demnitate și solidaritate.