A fost odată ca niciodată, căci dacă n-ar fi fost, nu s-ar mai fi povestit !… A fost odată un balaur numit Şolomâţ, care sălăşluia în adâncul îngheţat al Peşterii Scărişoara din străvechea Ţară a Moţilor…
Aşa începe o călătorie de duminică. Cu o poveste şi cu dorinţa de a şti cât mai multe despre celebrul gheţar situat undeva, în inima munţilor, la graniţa dintre Apuseni şi Munţii Bihorului.
Dorinţa ne este alimentată din plin de poveştile fantastice care se ţes în jurul faimosului gheţar mai ales că nu de mult văzusem un film despre sfârşitul Terrei, iar unul dintre semnele apropierii dezastrului era că Gheţarul de la Scărişoara începuse să se topească.
Pornim cu voie bună spre Deva, mai apoi o cotim spre Brad, ca drumul nostru să continue prin Roşia Montană, Abrud, Câmpeni şi mai apoi pe frumoasa vale a Arieşului.Ţara Moţilor ni se aşterne la picioare tăcută, frumoasă, misterioasă. Ajungem în comuna Gârda de Sus şi pornim pe drumul spre Scărişoara. La un kilometru de drum, pentru a intra în ”atmosferă”, facem prima oprire la Peştera lui Ionele, celebră prin coloniile de lilieci care sălăşluiesc aici. Apoi ne continuăm drumul. Asfaltat, dar deosebit de îngust, acesta urcă pieptiş printre dealuri şi ne dezvălie locuri cu o frumuseţe care îţi taie repiraţia. După câţiva kilometri, ajungem sus, ne parcăm nu fără oarecare greutate, din pricina numărului foarte mare de turişti din toaţă lumea care vor, la rândul lor, să vadă cu ochii lor uriaşul de gheaţă din peştera cu iarnă eternă, şi pornim prin pădure, cale de un sfert de ceas spre hăul care deschide calea de acces în peşteră.
Indicatoarele de informare ne spun că Peştera Scărişoara este una dintre cele mai mari peşteri cu gheată din România, adăpostind în adâncurile sale al doilea gheţar subteran ca mărime din lume, cel mai mare fiind localizat la Dobsina, undeva în Slovacia de astăzi. Nu se ştie când a fost descoperită peştera, dar acesta este menţionată încă din 1863 de către Adolf Schmidl, un geograf austriac care a făcut primele observaţii şi prima hartă a peşterii.
Peştera Scărişoara s-a format în timpul glaciaţiunii, când munţii în care este situată erau acoperiţi de zăpadă şi gheaţă. Neavând decât o singură deschidere în partea de sus, aici se formează curenţi de aer între suprafaţă şi peretele inferior, care îngăduie păstrarea perpetuă a gheţii. Iarna, temperatura aerului din peştera înregistrează aceleaşi oscilaţii ca temperatura aerului din jurul avenului. Vara temperatura urcă până la +1 C iar din această cauză, în fiecare vară, din podeaua Sălii Mari se topeşte un strat de gheaţă gros de câţiva centimetri, iar formaţiunile stalagmitice îşi pierd din strălucirea de cristal pe care o au pe timpul iernii.
Specialiştii spun că perioada în care gheţarul se prezintă în toată splendoarea lui este primăvara, ideală fiind luna aprilie. Declarată monument al naturii şi rezervaţie speologică, peştera este renumită datorită prezenţei în interiorul ei a unui gheţar cu o vechime estimată la peste 3000 de ani, ce are o suprafaţă de 5500 metri pătraţi, cu o grosime a stratului de gheaţă ce depăşeşte în unele locuri 37 de metri, iar stratul cel mai subţire are 26 de metri. Peştera Scărişoara are o lungime totală de 750 de metri din care pentru vizitare au fost amenajaţi la standarde corespunzătoare 250 de metri. Adâncimea ei este de 110 metri, cu o intrare de 50 metri în diametru şi 48 metri adâncime, accesul făcându-se printr-o scară metalică abruptă, montată pe peretele de stâncă, în vederea facilitării intrării turiştilor.
Pestera este împărţită în mai multe sectoare ce au diferite denumiri. Astfel, imediat după intrare, se află “Sala Mare” care face trecerea în “Biserica” unde se găsesc peste 100 de formaţiuni stalagmitice de gheată, acestea fiind totodată principalele formaţiuni de atracţie turistică a peşterii. Din stânga acestei săli se ajunge în “Rezervaţia Mare” printr-o galerie cu o lungime de aproximativ 70 de metri sau în “Rezervaţia Mică. Vizitarea acestora este însă permisă numai în scopuri ştiintifice, necesitând o autorizaţie specială de la Institutul de speologie “Emil Racoviţă” din Cluj Napoca.
După ce aflăm toate detaliile, începem însoţiţi de un ghid, coborârea în aven. Aceasta ne solicită muşchii din plin. O potecă îngustă săpată în stâncă și câteva scări metalice cu 270 de trepte unele deosebit de abrupte, ancorate în pereţi înlesnesc coborârea celor 48 m cât măsoară adâncimea avenului.
Pe fundul lui se păstrează în tot timpul anului un strat gros de zăpadă. Aici se pătrunde în Sala Mare printr-un impresionant portal măsurând 24 m lățime și 17 m înălțime. Dincolo de fascinanta expoziţie de sculptură din “Biserica” peşterii de la Scărişoara, ochiul turiştilor este atras chiar de la intrare, de silueta unui „peşte” uriaş, încremenit în gheaţă deasupra unei ape încleştate la rândul ei. Bătrânii din satele moţeşti spun că acesta este temutul balaur “Şolomâţ”. Legendele moţilor mai spun că acesta stăpânea palatele de cleştar din adâncul Peşterii de la Scărişoara. Deşi obişnuit să facă prăpăd în gospodăriile sătenilor, Şolomâţul avea, totuşi, o slăbiciune: ca oricărui balaur respectabil, îi cam plăceau fetele. Astfel, legenda spune că pentru a-l îmbuna pe balaurul din peştera de gheaţă, oamenii au fost nevoiţi să organizeze târgul de fete de pe muntele Găina, obicei care se păstrează până în zilele noastre.
Mai spun poveştile că, în fiecare an, cea mai frumoasă dintre fecioarele din Apuseni era furată direct de la nedeia de pe muntele Găina de Şolomâţ şi dusă oblu în palatul de cleştar al acestuia. Nu se ştie când, aşa cum nu se ştie nici cum şi nici de ce, într-o bună zi Şolomâţul a încremenit, la rândul său, cu gura căscată, pe când se pregătea să-şi ia zborul din străfundul peşterii pentru a-şi revendica o nouă fată. Se vede treaba ori că, la ieşirea din peşteră a dat nas în nas cu vreun Făt Frumos gelos, ori a încremenit la vederea frumoaselor fete ale moţilor, nemaiputând să se hotărască pe care să o aleagă drept soaţă.
Şolomâţul şi legendele ţesute în jurul acestuia au rămas şi astăzi principalele motive care aduc în peştera de la Scărişoara nu doar oameni de ştiinţă şi turişti pasionaţi de miracolul naturii, ci şi numeoşi copii fascinaţi de povestea balaurului criogenat în mirificul său palat de cleştar.
Şi-am încălecat pe-o şa şi v-am spus povestea aşa. Iar de nu mă credeţi, nu aveţi decât să vă convingeţi mergând la Scărişoara, în peştera străjuită şi astăzi de Şolomâţul care-şi aşteaptă încă “jumătatea”.
***
