Programul de reabilitare a clădirilor rezidențiale din orașul Uricani cu fonduri europene nerambursabile, reprezintă nu doar unul dintre cele mai apreciate aspecte ale activității administrației publice locale conduse de primarul Dănuț Buhăescu, ci și unul care a schimbat deja, în mod radical, imaginea localității.
În urmă cu mai bine de două decenii, blocurile din cartierul cunoscut în Uricani drept „orașul vechi” arătau jalnic și nu o dată s-a pus în discuție, la nivelul autorităților locale, siguranța cetățenilor care locuiau în acestea. Din fericire, oportunitatea accesării de fonduri europene pentru reabilitarea și modernizarea acestor blocuri de locuințe a fost valorificată la potențial maxim de administrația locală de la Uricani.
Primarul orașului Uricani își amintește cât de mult s-a muncit pentru a-i determina pe locatari să se asocieze pentru ca autoritățile locale să poate elabora proiecte eligibile pentru accesarea fondurilor europene pentru acest tip de proiecte. Acestea fiind încă o noutate în România, oamenilor le venea greu să creadă că Uniunea Europeană este dispusă să aloce sumele de zeci de milioane de euro pentru acest tip de proiecte în orașul Uricani. Și totuși, cu o echipă de proiecte profesionistă și dedicată, dar și cu o putere de convingere proverbială acestuia, primarul Dănuț Buhăescu a reușit să pună în operă proiecte care au schimbat în bine nu doar confortul cetățenilor din zeci de blocuri din oraș, ci și imaginea localității în ansamblu.
Dacă în urmă cu două decenii, oamenii care treceau prin orașul Uricani fotografiau acele blocuri ruinate doar ca pe niște vestigii ale unor vremuri apuse, în prezent aceleași blocuri de locuințe din „orașul vechi” al Uricaniului sunt fotografiate de oameni care tranzitează localitatea în drumul lor spre zonele turistice ale localității, dar și de turiști care vin în mod special pentru a vedea și a fotografia aceste clădiri.
Ce-i determină pe aceștia să fotografieze și să posteze aceste fotografii pe rețele de socializare și de promovare turistică din țară și din străinătate? Răspunsul este unul pe cât de simplu, pe atât de categoric: clădirile acestea, cu o arhitectură aparte, construite în anii de după cel de-al Doilea Război Mondiale fac parte dintr-un ansamblu arhitectonic unic la nivel european, fiind incluse în ruta cultural-turistică „Atrium”.
Ruta Pan-Europeană Cultural Turistică Atrium a fost iniţiată din oraşul italian Forli, locul de naştere al dictatorului fascist Benito Mussolini, și a devenit „Reţeaua culturală a oraşelor europene cu arhitectură de tip totalitarist”. În Valea Jiului, care a constituit în anii de după război un pol de interes a puterii sovietice care preluase controlul asupra minelor de cărbune, au fost construite mai multe cartiere de blocuri pentru mineri de către compania „Sovrom Cărbune”. Blocurile sunt cunoscute și astăzi în folclorul popular drept „blocurile Sovrom”.
Clădiri cu această arhitectură specifice mai există în Valea Jiului la Petroșani (în cartierul „Dimitrov”), la Vulcan (în zona „Centrul vechi”) și la Lupeni (în zona „Nivelt”), precum și în alte câteva localități din țară (Anina, Oravița, etc.).
Autoritățile locale de la Uricani au sesizat imediat perspectiva pe care aceste blocuri, incluse într-o rută cultural-istorică pan-europeană le-ar putea avea și acesta a constituit un alt motiv important pentru care primarul Buhăescu a insistat ca blocurile din acest cartier de locuințe să fie printre primele cuprinse în programul de reabilitare a clădirilor rezidențiale dezvoltat cu fonduri europene.
De pe acum este o certitudine faptul că odată cu finalizarea operațiilor de cosmetizare (eficientizare energetică a blocurilor) a acestor cartiere rezidențiale, noua imagine a acestor clădiri integrate în Ruta turistică pan-europeană „Atrium” atrage un număr semnificativ de turiști, la fel cum o fac cu succes și celelalte localități integrate în această rețea, iar cele mai recente date statistice colectate de Centrul Național de Informare și Promovare Turistică de la Uricani confirmă acest lucru.
Primarul orașului Uricani, Dănuț Buhăescu și-a propus ca, pe măsură ce noi axe de finanțare europeană care presupun investiții în anveloparea blocurilor de locuințe devin disponibile, administrația locală de la Uricani să fie pregătită cu proiecte eligibile care să aducă bani europeni pentru modernizarea în totalitate a parcului imobiliar de care dispune localitatea. Acesta este ferm convins de faptul că acest lucru aduce creșterea standardelor de confort și civilizație pentru cetățenii localității dar și un plus de imagine pentru orașul Uricani care-și dorește să devină o veritabilă stațiune turistică demnă de statutul de Poartă de Intrare în Parcul Național Retezat.
