Muzeul de Istorie Locală și Etnografie Brad, găzduiește duminică, 23 noiembrie 2025, cu începere de la ora 11:00, evenimentul de lansare a volumului „Călătorii între proză și poezie”, care-i are ca autori pe valoroșii oameni de cultură ai județului Hunedoara Monica Dușan și Ioan Pârva.
Evenimentul va fi completat de o expoziție a artiștilor plastici și artizanilor din cadrul Clubului „Dialogul Artelor” Brad.
Un eveniment cultural dedicat iubitorilor de literatură, artă și frumos la care vă invităm să fiți parte. Participarea este liberă!
