Indubitabil, orice text al maestrului comediei din dramaturgia românească, I.L. Caragiale este de bună seamă rețetă de succes pentru spectacolul de teatru din țara noastră, oricare ar fi scena pe care se joacă piesele scrise de acesta și în orișice timpuri sau vremuri se întâmplă acest lucru.
Plecând de la acest adevăr, probat la teatrul din Petroșani și în stagiunea trecută, atunci când sub bagheta regizorală a reputatului regizor basarabean Sandu Grecu, a fost montat aici spectacolul „D`ale carnavalului”, Caragiale este adus din nou în atenția publicului din Valea Jiului, de data aceasta cu una dintre capodoperele dramaturgiei sale: „O noapte furtunoasă”, sub bagheta regizorală a maestrului Sorin Militaru.
Premiera este programată pentru sâmbătă, 29 noiembrie 2025, de la ora 18,00 în avanpremiera sărbătorii Zilei Naționale, motiv pentru care, așa cum spune secretarul literar al teatrului din Petroșani, Claudiu Groza, „acest spectacol este, într-un fel, cadoul nostru pentru publicul din Valea Jiului, în cinstea Zilei Naționale a României”.
Piesa „O noapte furtunoasă” este, așa cum remarcă regizorul Sorin Militaru, o comedie bine știută de publicul românesc, o piesă clasică bine scrisă, ce aparține maestrului comediei românești, I.L. Caragiale și care este capabilă să smulgă zâmbete și râsete chiar și celor mai morocănoși dintre spectatori. În plus, la fel ca mai toate piesele lui Caragiale, sunt și astăzi de o actualitate dezarmantă. „Sper ca publicul să se bucure de acest spectacol, să râdă, să uite preț de două ore de grijile cotidiene și să pășească în povestea noastră. Piesa este foarte actuală, așa cum de altfel se știe că e un concept foarte cunoscut acela al lui „Caragiale-contemporanul nostru”, cu povești care se întâmplă și în ziua de azi și care privită dincolo de limbajul arhaic al epocii lui Caragiale, este extrem de contemporană. Până și discursul politic pe care-l face Rică Venturiano este extrem de actual”, spune regizorul Sorin Militaru.
Acesta i-a ales pentru distribuția spectacolului „O noapte furtunoasă” de I.L. Caragiale, pe actorii: Corina Vișinescu, Simona Codreanu, Mihai Sima, Bogdan Florea, Andrei Șchiopu, Radu Tudosie și Bogdan Constatin Tălmaciu.
Pentru actorul Mihai Sima, cel care va interpreta rolul lui „Jupân Dumitrache”, probabil cel mai complex personaj din lumea lui Caragiale, ”O noapte furtunoasă” este o întoarcere cu 20 de ani în urmă, la debutul carierei sale: „Pentru mine este o adevărată provocare să joc acest rol, pentru că Jupân Dumitrache e un personaj pe care-l aștept de foarte mult timp. Eu, aici, la Petroșani, acum 20 de ani, am dat concurs pentru angajare, interpretându-l pe Rică Ventuniano și iată că acum am crescut puțin în grad și în vârstă, pentru a putea în sfârșit să-l joc pe Jjupân Dumitrache”, spune Mihai Sima.
Rolul lui Rică Venturiano, gazetarul intrigant de la „Vocea Patriotului Naționale” este interpretat de tânărul și talentatul actor al teatrului din Petroșani, Andrei Șchiopu.
Spectacolul „O noapte furtunoasă” consemnează și revenirea pe scenă, după o absență de mai bine de doi ani, motivată de faptul că, între timp, a devenit mămică, a actriței Corina Vișinescu, distribuită în rolul Veta. „Este o mare provocare și, în același timp, o mare bucurie pentru mine să joc în acest spectacol, mai ales în rolul Vetei, un rol pe care nu am crezut niciodată că-l voi interpreta. Eu cred că datele fizice pe care le are Veta nu prea corespund cu cele ale actriței Corina Vișinescu și de asta spun că rolul e o mare provocare și-i mulțumesc domnului Sorin Militaru că m-a distribuit în acest rol la care am lucrat cu drag și sper ca publicul nostru să aprecieze acest spectacol”, ne-a mărturisit actrița Corina Vișinescu.
Actorul Radu Tudosie revine și el, după 14 ani de la debutul într-un spectacol cu piesa „O noapte furtunoasă”, de data aceasta în rolul Ipingescu, după ce, în 2011, l-a jucat pe Chiriac în spectacolul montat la teatrul din Tg. Mureș. „Trebuia atunci să-l joc pe Ipingescu… N-a fost să fie, dar iată că acum, după 14 ani, joc acest rol. Caragiale, cum spunea și domnul regizor Militaru, este mereu contemporan, lucru de care vă puteți convinge dacă veți veni la acest spectacol”, spune Radu Tudosie.
Actorul Bogdan Tălmaciu este „Spiridon” în această nouă montare scenică a celebrei piese a lui Caragiale, în timp ce Bogdan Florea este „Chiriac”.
Piesa lui Caragiale „O noapte furtunoasă” este una dintre cele mai jucate opere dramaturgice din țara noastră, însă talentul fiecăruia dintre actorii care interpretează celebrele personaje, viziunea fiecărui regizor și ochiul fiecărui spectator face ca, de fiecare dată, vizionarea acestui spectacol să fie unică. Așa cum bine remarcă actorul Bogdan Florea „în teatru, orice poveste, ori de câte ori este ea văzută, de fiecare dată este diferită. Teatrul se întâmplă mereu aici și acum și după ce se trage cortina povestea asta dispare și la următoarea reprezentație vor fi alți 300 de oameni în sală și 300 de oameni vor vedea 300 de spectacole diferite, pentru că fiecare are o percepție proprie așa cum fiecare dintre noi actorii, venim cu propriile noastre interpretări, de fiecare dată și asta e frumusețea spectacolului de teatru.”
Poate că, așa cum se întâmplă în general la spectacolele Teatrului „I.D. Sîrbu” din Petroșani, la ora apariției acestui articol biletele pentru premiera din 29 noiembrie 2025 se vor fi epuizat deja sau poate că mai aveți, totuși, șansa de a prinde un loc în sală pentru a viziona un spectacol cu adevărat fenomenal, demn de reputația marelui I.L. Caragiale, precum și de reputația actorilor distribuiți de regizorul Sorin Militaru în această nouă premieră a stagiunii 2025/2026.
Oricum, o nouă reprezentație este deja programată pentru data de 6 decembrie 2025.

