Activitate interdisciplinară cu elevi, părinți și profesori la Școala gimnazială nr. 2 Petroșani

Activitate interdisciplinară cu elevi, părinți și profesori la Școala gimnazială nr. 2 Petroșani

Parte a structurii educaționale a Liceului Tehnologic „Dimitrie Leonida”, Școala Gimnazială Numărul 2 Petroșani este o școală mică, dar plină de viață și de veselie. Grădinița aflată în curtea școlii răsună în fiecare dimineață de glasuri vesele de copii. Pentru copiii din Colonie, școala sau grădinița sunt a doua casă. O „casă” primitoare, unde în fiecare zi au loc activități interesante.

O asemenea activitate a avut loc și astăzi, la grădiniță. Acolo unde, de data aceasta, au fost implicați preșcolarii din cele două grupe coordonate de doamnele educatoare Sintulescu Rodica și Dan Cristina dar și elevii clasei a IV-a, îndrumați de doamna învățătoare Slavu Vali.

Părinții preșcolarilor au fost și dumnealor prezenți în număr mare, colaborarea dintre școală și familie fiind foarte importantă.

Iar pentru că echipa managerială a instituției sprijină de fiecare dată activitățile desfășurate, au participat și doamnele directoare: prof. dr. Marița Mihaela și prof. Obogeanu Gheorghița. „Se știe că secretul reușitei este o colaborare eficientă între factorii implicați în educație. De aceea, în această unitate școlară, deseori au loc activități comune, în care școlarii și preșcolarii conlucrează cu succes, așa cum a fost și astăzi, la această activitate pentru care-i felicit pe toți cei implicați și le mulțumesc pentru felul în care au derulat această activitate interdisciplinară”, a spus prof.dr. Mihaela Marița, directorul unității de învățământ.

Tema activității a fost „Povestea pinguinului care dorea să meargă la școală”. Aceasta s-a desfășurat ca o activitate interdisciplinară, în care copiii au dansat, au colorat, s-au distrat, dar, de fapt, au abordat un subiect foarte serios: importanța școlii. Pinguinul Țop-Țop le-a stârnit preșcolarilor curiozitatea despre școală, despre ce vor învăța acolo. Unii dintre ei vor afla în curând, pentru că, la toamnă, vor deveni școlari, iar echipa Școlii gimnaziale nr. 2 își exprimă speranța că vor alege această unitate de învățământ pentru a face primii pași în școală.