Memoriu transmis la Guvern de primarul din Uricani privind solicitarea restabilirii facilităților fiscale

Memoriu transmis la Guvern de primarul din Uricani privind solicitarea restabilirii facilităților fiscale

Pornind de la realitățile socio-economice ale localității pe care o conduce, primarul orașului Uricani, Dănuț Buhăescu a transmis Guvernului României un Memoriu prin care, pe de o parte, își exprimă dezacordul ferm față de recentele modificări legislative privind taxele și impozitele locale, intrate în vigoare la 1 ianuarie 2026, iar pe de altă parte, solicită restabilirea facilităților fiscale pentru cetățenii orașului Uricani.

Memoriul primarului orașului Uricani a fost supus atenției Consiliului local al orașului Uricani, care a votat în unanimitate demersul primarului Dănuț Buhăescu.

În Memorandumul transmis la Guvern, primarul orașului Uricani arată că deși este de înțeles necesitatea consolidării bugetare la nivel național, măsurile actuale exercită o presiune insuportabilă asupra cetățenilor, ignorând realitățile socio-economice din zonele defavorizate. „Orașul nostru, aflat în inima unei regiuni miniere în plină tranziție economică, este astăzi martorul unei siutații cauzată de suprapunerea dintre declinul industrial local și noile măsuri fiscale centralizate. În lipsa unor mecanisme legale clare, unitare și adaptate realității economice actuale, aceste obligații fiscale devin o povară disproporționată, contrară principiilor de echitate socială, solidaritate și protecție a persoanelor vulnerabile, principii pe care statul român și le-a asumat atât prin Constituție, cât și prin tratatele internaționale la care este parte”, spune primarul Dănuț Buhăescu.

Acesta aduce în atenția Guvernului României mai multe aspecte de maximă importanță pentru administrația publică locală și pentru cetățenii din comunitățile vulnerabile, în special cele aflate în proces de Tranziție Justă.

În primul rând, cadrul legislativ actual privind taxele și impozitele locale, inclusiv măsurile recent propuse, afectează în mod direct persoanele cu dizabilități și persoanele cu venituri mici, categorii sociale deja expuse unor dificultăți economice majore. Lipsa unor scutiri clare, unitare și adaptate realității sociale conduce la o presiune fiscală disproporționată asupra acestor cetățeni.

În al doilea rând, este subliniată nevoia asigurării sumelor de echilibrare de la bugetul de stat pentru unitățile administrativ-teritoriale, în special pentru localitățile aflate în Tranziție Justă. Primarul orașului Uricani arată că aceste sume reprezintă, în fapt, tot contribuțiile cetățenilor și sunt indispensabile pentru:

  • dezvoltarea unor activități economice alternative în zonele afectate de restructurări industriale;
  • crearea de locuri de muncă stabile și sustenabile;
  • generarea, pe termen mediu și lung, de venituri proprii din taxe și impozite locale;
  • dezvoltarea comunităților și creșterea nivelului de trai al cetățenilor.

„Fără sprijin financiar real din partea statului, localitățile aflate în Tranziție Justă nu pot deveni autonome din punct de vedere economic, iar presiunea pusă exclusiv pe bugetele locale riscă să accentueze decalajele sociale și economice existente. Într-o asemnea situație se află și Orașul Uricani”, spune primarul Dănuț Buhăescu.

Acesta arată, de asemenea că, persoanele cu dizabilități se confruntă cu dificultăți permanente legate de accesul la piața muncii, servicii medicale, mobilitate și venituri reduse. În același timp, un număr tot mai mare de cetățeni cu venituri mici — pensionari, persoane singure, familii monoparentale sau familii afectate de scăderea puterii de cumpărare — întâmpină dificultăți reale în achitarea taxelor și impozitelor locale.

„Eliminarea scutirilor pentru persoanele cu dizabilități reprezintă o măsură inechitabilă, poate cea mai gravă consecință a noii politici fiscale este eliminarea scutirilor de impozite locale pentru persoanele cu handicap grav sau accentuat și pentru cele încadrate în gradul I de invaliditate. Această categorie de cetățeni, care se confruntă deja cu costuri ridicate de trai și tratament, este acum obligată să contribuie la bugetul local din indemnizații care abia acoperă nevoile de bază. Solicităm imperativ revenirea la cadrul legal care garanta aceste facilități, protejând demnitatea celor mai vulnerabili dintre noi”, transmite primarul Buhăescu, Guvernului României.

În același timp, primrul Dănuț Buhăescu avertizează că întreaga comunitate din Uricani a ajuns la un punct de saturație fiscală, care depășește capacitatea reală de plată a cetățenilor noștri, indiferent de statutul lor social. „Aici punem în evidență o majorare extraordinară în ceea ce privește impozitarea clădirilor, în special a blocurilor de locuințe, realizând astfel o discrepanță atât între proprietarii de apartament, cât și între aceștia și proprietarii de case individuale. Noile reglementări fiscale naționale impun o recalibrare a valorilor impozabile care afectează disproporționat cetățenii din blocurile de locuințe. Dacă în 2025 valoarea de referință era de ~1.500 lei/mp, din 2026 aceasta atinge 2.677 lei/mp. În orașul Uricani, unde densitatea populației în zonele de blocuri este ridicată, această creștere de aproape 80% a bazei de impozitare, adăugând și anularea scutirii cu până la 50% în funcție de vechimea blocului, riscă să transforme proprietatea imobiliară dintr-un drept într-o povară insuportabilă, independent de decizia consiliului local”, explică primarul Dănuț Buhăescu.

De asemenea, edilul din Uricani semnalează Guvernului faptul că utilizarea instrumentului legiferării ca mijloc de constrângere asupra administrațiilor locale este profund nocivă pentru principiul autonomiei locale. „Condiționarea alocării sumelor de la bugetul de stat de majorarea taxelor și impozitelor locale reprezintă, în percepția primarilor și a consiliilor locale, o formă de presiune administrativă, apropiată de un mecanism de șantaj instituțional. Mesajul transmis administrațiilor locale — potrivit căruia neadoptarea unor majorări de taxe ar putea conduce la sistarea alocărilor bugetare sau chiar la blocarea conturilor unităților administrativ-teritoriale — afectează grav capacitatea primarilor și a consiliilor locale de a lua decizii responsabile, adaptate realităților economice și sociale ale comunităților pe care le reprezintă”, spune Dănuț Buhăescu.

Având în vedere toate aceste realități existente în orașul Uricani, primarul Dănuț Buhăescu solicită Guvernului României și Primului Ministru Ilie Bolojan revizuirea legislației privind taxele și impozitele locale, cu accent pe protecția persoanelor cu dizabilități și a persoanelor cu venituri mici, precum și asigurarea predictibilă și echitabilă a sumelor de echilibrare de la bugetul de stat, în special pentru localitățile aflate în Tranziție Justă. „Solicităm Guvernului crearea unui regim fiscal diferențiat prin aplicarea unor coeficienți de corecție fiscală pentru localitățile din Valea Jiului, recunoscând statutul de zonă în tranziție sau prin permiterea consiliilor locale din zonele aflate în proces de tranziție justă de a coborî taxele sub pragul minim național, fără pierderea finanțărilor de la bugetul de stat/fără a fi penalizate prin diminuarea cotelor defalcate din TVA și prin compensarea sumelor necesare d ela bugetul de stat până când vom putea să ne asigurăm singuri veniturile necesare. Valea Jiului nu are nevoie de austeritate, ci de investiții și empatie administrativă, cifrele din tabelele de la București nu sunt doar statistici, sunt oameni care în Valea Jiului se luptă zilnic pentru supraviețuire. Nu putem cere aceleași taxe unei comunități care a dat totul pentru sistemul energetic al țării, iar acum este lăsată la marginea societății. Nu solicităm doar asistență socială, ci dreptul de a oferi cetățenilor noștri un mediu de viață accesibil. Reducerea generală a impozitelor este singura cale de a evita transformarea orașului și a întregii comunități din Valea Jiului, într-o zonă izolată, lipsită de capital privat și de perspective”, mai spune primarul Buhăescu în memoriul transmis Guvernului.

Primarul orașului Uricani își exprimă convingerea că, așa cum s-au găsit soluții pentru reducerea impozitelor cu 50% pentru cetățenii din comunitățile dinMunții Apuseni și din Delta Dunării, tot printr-o Ordonanță de Guvern pot fi luate măsuri de reducere a fiscalității pentru locuitorii din Valea Jiului, prin adoptarea unei decizii similare care să permită derogări fiscale pentru zonele aflate sub incidența Planului Teritorial pentru o Tranziție Justă, așa cum este și Valea Jiului.