Haldele de steril dar și alte terenuri degradate în prezent, ca urmare a activităților miniere derulate de-a lungul anilor în localitățile din Valea Jiului ar putea deveni, în viitorul apropiat, o valoroasă resurse de materii prime, dar și o importantă resursă energetică.
Această concluzie vine ca urmare a unui amplu studiu realizat de echipe de cercetători de la Universitatea din Petroșani și Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București. Proiectul derulat de cele două instituții de învățământ superior, intitulat „SoBioSus” a fost întocmit în cadrul unei finanțări europene realizate prin PNRR.
În cadrul acestui proiect, zilele trecute, la Universitatea din Petroșani a avut loc work-shop-ul cu tema „Biochimia terenurilor neproductive: de la provocări locale, regionale la oportunități energetice, pentru o Românie rezilientă”.
Rectorul Universității din Petroșani, prof.univ.dr.ing. Sorin Mihai Radu spune că prin realizarea acestui studiu s-a demonstrat că terenurile degradate pot redeveni o resursă valoroasă și apreciază că este timpul ca fiecare hectar nefolosit să devină o sursă de energie și speranță pentru Valea Jiului.
Derularea work-shop-ului de la Petroșlani s-a bucurat de prezența unor cadre universitare de la cele două instituții partenere în proiect, dar și de prezența reprezentanților ADTI Valea Jiului, instituței care supervizează derularea Programului de Tranziție Justă în Valea Jiului, acesta fiind unul din potențialele resurse de finanțare a viitoarealor proiecte care să pună în aplicare soluțiile demonstrate în studiul întocmit de cercetătorii de la Universitatea din Petroșani și Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București.
