Postul începe din inimă

De multe ori m-am liniștit prea ușor spunându-mi: „Postesc.” Am schimbat meniul, am renunțat la anumite bucate, am ținut rânduiala cât am putut. Și undeva, pe ascuns, am simțit o satisfacție: fac ceea ce trebuie.

Dar aud în mine un glas care mă întreabă: este acesta tot postul?

Mă cercetez și înțeleg cât de ușor este să nu mănânc de dulce, dar cât de greu îmi este să nu răspund cu asprime. Cât de simplu e să citesc lista de bucate îngăduite, dar cât de dificil să-mi smulg din inimă dorința de a fi lăudat.

Hristos Însuși ne-a arătat măsura: „Învățați de la Mine, că sunt blând și smerit cu inima” (Matei 11, 29).

Am observat în viața mea că pot ține post și, în același timp, pot judeca pe aproapele. Pot posti și pot fi zgârcit. Pot posti și pot păstra ranchiună. Și atunci ce folos?

Sfântul Apostol Pavel spune limpede: „Şi de aş avea darul prorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.” (1 Corinteni 13, 3). Dragostea este măsura. Milostenia este dovada. Bunătatea este respirația postului.

Dragi cititori, poate că în aceste zile ne străduim să ținem rânduiala alimentară. Să nu ne oprim aici. Să postim și de la mânie. Și de la invidie. Și de la vorba care rănește. Să împărțim nu doar pâinea, ci și timpul nostru, atenția noastră, iertarea noastră.

Încep să înțeleg că adevăratul post nu mă face mai aspru, ci mai blând. Nu mai mândru, ci mai smerit. Nu mai închis, ci mai larg la inimă.

Dacă la sfârșitul Postului voi fi puțin mai iubitor, atunci am postit cu adevărat. Dacă voi fi mai milostiv, atunci m-am apropiat de Hristos.

Pentru că El nu caută doar farfuria mea schimbată, ci inima mea transformată.