Avertisment din partea ISU Hunedoara: Stop incendiilor de vegetație uscată!

Avertisment din partea ISU Hunedoara: Stop incendiilor de vegetație uscată!

Reprezentanții ISU Hunedoara atrag atenția că odată cu sezonul de primăvară riscul producerii incendiilor de vegetație uscată și fond forestier devine unul real și extrem de periculos.

Doar în ultimele 6 zile pompierii militari au intervenit pentru stingerea a de incendii de vegetație uscată, care s-au manifestat în mai multe localități hunedorene, suprafața de teren afectată fiind de aproape de hectare.

În acest sens, pompoerii atrag atenția asupra faptului că, neatenția, condițiile meteorologice și utilizarea necorespunzătoare a focului deschis, pot genera arderi necontrolate care se propagă rapid, punând în pericol viața și bunurile oamenilor, fondul forestier și mediul înconjurător.

Un aspect alarmant la nivel județean îl reprezintă evoluția incendiilor de vegetație și fond forestier din ultimul an. Dacă în anul 2024, echipajele ISU Hunedoara au intervenit pentru localizarea și stingerea a 685 astfel de incendii, în anul 2025, numărul intervențiilor a crescut semnificativ, fiind înregistrate 850 de misiuni pentru lichidarea arderilor necontrolate, ceea ce reprezintă o creștere de peste 24 % față de anul precedent. Cele mai multe astfel de situații s-au concentrat anul trecut în lunile februarie – martie când, condițiile meteorologice au favorizat extinderea rapidă a focului, solicitând la maxim resursele operative ale Inspectoratului.

Intervențiile salvatorilor au fost deseori îngreunate de terenul accidentat, vântul intens cu direcție schimbătoare și, în unele zone, lipsa surselor de apă pentru autospeciale.

Cea mai frecventă cauză a incendiilor de vegetație uscată rămâne factorul uman, fie prin incendierea intenționată a miriștilor și a terenurilor pentru igienizare, fie prin neglijență, cum ar fi nerespectarea măsurilor de prevenire a incendiilor sau aruncarea resturilor de țigări aprinse.

În acest context, ISU Hunedoara avertizează că:

Este strict interzisă arederea vegetației uscate, a miriștilor sau a resturilor vegetale, indiferent de forma de proprietate a terenului!

Nerespectarea prevederilor legale constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 7500 lei la 15000 de lei pentru persoane fizice, iar pentru persoane juridice amenda este de la 50.000 lei la 1000.000 de lei.  

În cazul observării unui incendiu sau a unor focare necontrolate, apelați imediat 112 pentru a alerta echipajele de intervenție.