De Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, comunitățile din Petroșani și Várpalota și-au consolidat parteneriatul

De Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, comunitățile din Petroșani și Várpalota și-au consolidat parteneriatul

Parteneriatul dintre comunitățile locale înfrățite Petroșani și Várpalota (din Ungaria), care a intrat în cel de-al 28-lea an de existență, reprezintă un model de bune practici la nivel european în ceea ce privește colaborarea între două comunități din state ale Uniunii Europene.

Relațiile de înfrățire ale comunităților locale din Petroșani și Várpalota (Ungaria) datează din 1998, acestea constituind unul dintre cele mai longevive și, în același timp, eficiente relații de parteneriat de acest fel la nivelul unor comunități locale din țări europene.

Sub aceste auspicii în cursul zilei de luni, 16 martie 2025, la Petroșani a fost semnat programul comun de acțiuni pentru anul 2026 dintre cele două comunități înfrățite. Documentul a fost semnat în fața echipelor de delegați ai celor două administrații publice locale de către Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani și reprezentanții administrației publice locale din Várpalota, prezenți în aceste zile în Valea Jiului, potrivit tradiției, pentru a lua parte și la manifestările organizate în comunitatea maghiară de aici cu prilejul Zilei Maghiarilor de Pretutindeni.

Potrivit primarului Tiberiu Iacob Ridzi, programul de colaborare include atât activități care au devenit deja tradiționale în cele două localități, cât și inițiative noi. „Printre noutățile din acest an se numără dezvoltarea cooperării în domeniul turistic, prin lansarea unui program comun de promovare sub motto-ul „Munți și Cetăți – drumul prieteniei Petroșani – Várpalota”, care va include un circuit cultural și pachete turistice de weekend, programate pentru perioada mai–octombrie 2026. De asemenea, în cadrul colaborării va fi inițiat și un parteneriat pentru proiecte verzi comune, axat pe educație ecologică și protecția mediului, sub conceptul „Orașe verzi – comunități sustenabile”. Inițiativa se va desfășura în perioada aprilie–noiembrie 2026 și va implica școli și organizații neguvernamentale din cele două orașe”, a declarat primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi.

Acordul de înfrățire dintre Petroșani și Várpalota datează de aproape trei decenii, iar semnarea anuală a acestui program comun de activități consolidează dialogul și cooperarea dintre cele două comunități, atât în plan social, cât și cultural.

Atât primarul Tiberiu Iacob Ridzi, cât și delegația din orașul înfrățit Várpalota au participat duminică, 15 martie 2025 la manifestările care au avut loc în Valea Jiului cu prilejul Zilei Maghiarilor de Pretutindeni.

La Petroșani, acestea s-au derulat anul acesta la Biserica Reformată din centrul localității. Aici a avut loc o solemnitate de comemorare a eroilor Revoluției și Războiului pentru Libertate din 1848-1949. Programul a demarat cu o slujbă ecumenică oficiată în Biserica Reformată (rugăciunea și binecuvântarea fiind făcute de preotul romano-catolic Ciprian Șcheianu, împreună cu preotul romano-catolic Norbert Baikó și preotul romano-catolic Cristian Voiculescu. La copacul „Kopya” din curtea bisericii, monument emblematic al maghiarilor, a fost depusă o coroană de flori, iar pastorul reformat Zoltán Márton și a predicat, mai apoi pastorul unitarian Eszter Szbó a rostit o rugăciune.

Cu acest prilej, în cadrul evenimentului comemorativ moderat de fostul lider al comunității maghiare din Petroșani, Eduard Wersanski, au rostit scurte alocuțiuni: Tiberiu Iacob Ridzi – primarul municipiului Petroșani, Csaba Kutasi – președintele Organizației UDMR Petroșani, dr. Tamás Dobos și și dr. Körösi Viktor Dávid, consul executiv al Consulatului General al Ungariei de la Cluj Napoca.

Manifestarea a fost încununată de un program artistic în limba maghiară susținut de Zsolt Kutasi și de un grup de elevi de la secția maghiară a Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Petroșani.

Manigfestări dedicate Zilei Maghiarilor de Pretutindeni au avut loc duminică, 15 martie 2026 și la Lupeni, în Valea Jiului, dar și la Deva și Hunedoara.

Fotografii: Radu Mihai Tamási