În fiecare an, ziua de 20 martie, Ziua Internațională a Francofoniei, este sărbătorită de către Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, și în parteneriat cu Colegiul Național „Decebal” Deva, Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria” Deva, Colegiul Tehnic „Transilvania” Deva, Liceul cu Program Sportiv „Cetate” Deva, Liceul Tehnologic „Grigore Moisil” Deva, Liceul Tehnologic Energetic „Dragomir Hurmuzescu” Deva printr-o activitate culturală specială, pregătită în primul rând pentru elevii colegiilor și liceelor din Deva.
De peste două sute de ani, interesul românilor pentru limba și civilizația franceză, pentru Franța și rolul ei internațional a fost o constantă a relațiilor dintre România și Franța. Încă din perioada pașoptistă, românii din cele două principate au privit cu interes către Franța, o țară cu o veche civilizație, iar acest interes a sporit în perioadele care au urmat. Universitățile franceze au fost întotdeauna puncte către care au gravitat sute de tineri români care apoi, odată întorși în țară, au pus umărul la ridicarea țării sub toate aspectele. Limba franceză nu a lipsit niciodată din programele noastre, iar interesul și admirația față de Franța, față de spațiul francofon în general, nu au dispărut niciodată. La nivel mondial, țările vorbitoare de limbă franceză sunt reunite, din anul 1970, în Organizaţia Internaţională a Francofoniei (OIF), organizație din care face parte și România. Manifestările dedicate francofoniei au devenit tot mai numeroase, iar solidaritatea dintre toţi cei care folosesc limba franceză ca mijloc de comunicare a fost tot mai puternică.
Toate aceste lucruri, dar și alte subiecte cât mai interesante legate de oameni, locuri și pagini de istorie din spațiul francofon. au fost evidențiate în cadrul evenimentului organizat de Biblioteca judeșeană „Ovid Densușianu” cu prilejul Zilei Internaționale a Francofoniei.
Anul acesta, Ziua Internațională a Francofoniei s-a derulat sub genericul Paris – repere culturale, invitând publicul la o frumoasă călătorie la pas prin capitala Franței. „Cu ajutorul unei interesante prezentări, am încercat să explorăm cele mai cunoscute, cele mai îndrăgite și celebre locuri care fac din Paris capitala culturală a lumii, orașul-lumină care atrage asemenea unui magnet milioane de turiști. Am stabilit un traseu care a pornit din inima Parisului, de la catedralele Notre Dame și Sainte Chapelle, a cuprins Cartierul Latin cu Sorbona, Panteonul, cafenelele celebre, bulevardul Saint Michel. Au urmat Domul Invalizilor, unde se află mormântul lui Napoleon, cele trei arcuri de triumf aflate într-o perfectă coliniaritate, impunătorul pod Alexandru III, Place de la Concorde. Au urmat trei popasuri la cele trei renumite muzee pariziene, Luvru, Orsay și Centrul Pompidou. Prin tot acest traseu virtual, publicul a fost ghidat cu profesionalism de colega noastră, doamna Denisa Toma. Pentru prezentarea unor capodopere din aceste trei muzee de artă, am recurs la cartea Ochii Monei de Thomas Schlesser, în care se află descrieri impresionante ale unor binecunoscute capodopere din cele trei muzee, capodopere semnate Leonardo Da Vinci, Rafael, Tizian, Rembrandt, David, Courbet, Van Gogh, Monet etc. Popasul la Centrul Pompidou a fost un prilej ca, fiind în anul Brâncuși, să punem accent pe prezentarea atelierului său reconstituit în muzeu și pe câteva lucrări ale sale expuse aici”, a declarat Ioan Sebastian Bara, managerul Bibliotecii județene.
În final, ca de obicei, celor prezenți li s-au adresat întrebări din subiectul urmărit, iar cei care au fost atenți și au răspuns corect au primit frumoase premii constând în cărți și diplome oferite de Biblioteca Județeană.
