Județul Hunedoara este, începând de astăzi, gazda unui eveniment deosebit dedicat excelenței în domeniul energetic. La Deva a avut loc deschiderea oficială a competiției „Trofeul Electricianului 2026”, ajunsă la cea de-a 44-a ediție, eveniment dedict specialiștilor din cadrul comapniei de Distribuţie Energie Electrică Romania.
Evenimentul reunește electricieni ai Rețelelor Electrice din trei regiuni: Banat, Muntenia și Dobrogea, oferind un cadru competitiv de înalt nivel, dar și oportunități de schimb de experiență și bune practici.
La ceremonia de la Deva a participat și subprefectul județului Hunedoara, Széll Lörincz, care a transmis un mesaj de apreciere pentru profesionalismul și dedicarea specialiștilor din domeniu, subliniind importanța formării continue și a performanței într-un sector esențial pentru dezvoltarea comunităților. Acesta a arătat că Instituția Prefectului – județul Hunedoara adresează mulțumiri tuturor specialiștilor din domeniu pentru implicarea, promptitudinea și profesionalismul de care au dat dovadă în gestionarea situațiilor dificile generate de căderile masive de zăpadă din această iarnă, contribuind la menținerea și restabilirea alimentării cu energie electrică în condiții de siguranță a utilizatorilor afectați.
Peste 1600 de specialiști din cadrul Distribuţie Energie Electrică Romania au intrat în concursul Trofeul Electricianului, competiție devenită tradițională, participând la etapa pe Sucursale, care s-a desfăşurat în toate cele 18 judeţe din zona de distribuție DEER. Trofeul Electricianului în cele 18 Sucursale ale DEER și-a desemnat deja cei mai buni profesioniști. Astfel, 213 specialiști vor concura la faza națională, pe companie, în perioada 28 – 30 mai, la Oradea.
