Administrația publică locală din Petroșani continuă implementarea unor programe de investiții care au drept scop modernizarea infrastructurii din sistemul educațional al localității.
În acest context, primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi, informează că în aceste zile a fost semnat contractul de finanțare pe fonduri europene pentru reabilitarea termică a Colegiului Economic „Hermes” din Petroșani, un proiect important pentru modernizarea clădirii și creșterea confortului pentru elevi și profesori.
Potrivit edilului, intervențiile sunt ample și vizează atât eficiența energetică, cât și siguranța și condițiile de studiu, respectiv:
- Izolarea completă a clădirii – pereți exteriori, planșee și înlocuirea tâmplăriei;
- Modernizarea sistemului de încălzire și a instalațiilor de apă caldă;
- Ventilație mecanică cu recuperare de căldură;
- Reabilitarea instalațiilor electrice și a iluminatului, inclusiv iluminat de siguranță;
- Montarea de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie verde;
- Lucrări de reparații la acoperiș, fațade și finisaje interioare;
- Refacerea trotuarelor și asigurarea accesului pentru persoanele cu dizabilități;
- Implementarea sistemelor de siguranță la incendiu (detecție și hidranți);
- Prin acest proiect reducem consumul de energie, creștem confortul în sălile de clasă și aducem școala la standarde moderne.
„Proiectul pentru care am obținut finanțăare pentru Colegiul Economic „Hermes” este finanțat prin Programul Regional Vest 2021-2027. Reamintesc faptul că, tot în acest an, am semnat un proiect similar care are în vedere eficientizarea energetică și reabilitarea clădirii Liceului Tehnologic „Dimitrie Leonida” din Petroșani. De asemenea, reamintesc că de curând au fost finalizate lucrările de modernizare la Școala gimnazială „I.G. Duca” – sediul vechi și la Colegiul Național „Mihai Eminescu”. Continuăm să investim în educație și în viitorul copiilor noștri”, a declarat Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.
