Faza pe companie a ediției din anul 2026 tocmai s-a încheiat, iar Rețele Electrice România și-a desemnat câștigătorii. 24 de electricieni și dispeceri din regiunile Banat, Dobrogea și Muntenia, alături de 3 elevi de la Colegiul Tehnic Energetic din București vor reprezenta compania în cadrul fazei naționale a Trofeului Electricianului, respectiv Trofeul Electricianului Junior.
Trofeul Electricianului este una dintre cele mai prestigioase competiții din domeniul energiei electrice din România, iar ediția națională va avea loc în acest an la Iași, în luna iulie.
„Această competiție reflectă rezultatele unei echipe unite, ce a fost construită pe implicare, colaborare și profesionalism – valori esențiale ale companiei noastre. Participarea la Trofeul Electricianului este o ocazie de a evidenția performanța colegilor noștri și de a celebra contribuția fiecăruia la succesul comun. Suntem mândri de echipa noastră și de profesioniștii care o reprezintă, le mulțumim tuturor participanților și le urăm mult succes celor care vor duce mai departe valorile companiei în etapa națională. Felicitări și liceenilor calificați în etapa următoare!” a declarat Mihai Pește, Director General al Rețele Electrice România.
Peste 700 de electricieni și dispeceri au participat anul acesta în cadrul fazelor regionale ale competiției. Dintre aceștia, 99 de electricieni din regiunile Banat, Dobrogea și Muntenia, dar și cinci elevi din cadrul Colegiul Tehnic Energetic s-au calificat în faza pe companie.
Anul acesta, în perioada 23-27 martie, a avut loc etapa pe companie a Trofeului Electricianului la Hunedoara. Au avut loc atât proba de calificare, dar și proba cu public. Prima etapă, proba de calificare, a constat în proba teoretică și proba practică. Proba teoretică a fost structurată conform bibliografiei competiției și a cuprins întrebări din legislația aplicabilă, securitatea și sănătatea în muncă, dar și profilul profesional. Proba practică a constat în executarea unor lucrări specifice fiecărei specialități: Exploatare Stații 110kV/MT; Exploatare rețea electrică de distribuție medie tensiune și joasă tensiune; PRAM; Măsurare energie electrică, Verificare grupuri măsură; Montare-reparații echipament 110KV/MT din stații; Montare-reparații instalații medie tensiune și joasă tensiune (post de transformare aerian-post de transformare în anvelopă, linie electrică aeriană, linie electrică subterană); Defectoscopie linii electrice subterane de medie tensiune și joasă tensiune; Dispecer.
A doua etapă susținută a fost proba cu public. La final, concurenții care au obținut cele mai bune rezultate au fost selectați pentru a reprezenta compania în cadrul etapei naționale.
Prima ediție a Trofeului Electricianului a fost organizată în anul 1977 la Iași. În acest an, marcăm ediția cu numărul 44 a celei mai complexe competiții profesionale din domeniul energetic din România. În mod tradițional, competiția precede Ziua Energeticianului, sărbătorită în data de 20 iulie, de Sfântul Ilie, protectorul acestor profesioniști, statuată ca atare prin Decretul nr. 507/1972.
